Fosterul, posibilitatea de a ajuta animalele abandonate

Fosterul a devenit o practică importantă pentru salvarea animalelor fără stăpân. Li se oferă o nouă șansă la viață și sunt ajutate să prindă încredere în oameni și să scape de temerile acumulate din stradă sau adăposturi. Ulterior, le este faciliitat drumul spre familia pe care o merită, familia în care să simtă iubirea de care au nevoie, fără să mai fie supuse la traumele din trecut.

Marina Boboc, o tânără în vârstă de 24 de ani, a demonstrat cât de importante sunt voluntariatul în adăposturile de animale și foster­ul. Prin aceste acțiuni, a avut grijă ca multe animale să nu sfârșească în adăposturi sau pe străzi și a reușit să le găsească o casă, într-o atmosferă potrivită, alături de oameni responsabili.

România avea, în anul 2019, o populație de 4,15 milioane de câini, iar Animax Petshop România a subliniat faptul că din populația totală de câini de companie, în jur de 1,5 milioane au fost adoptați din adăposturi sau de pe străzi. În 2020, numărul populației de pisici a crescut la 4,32 milioane, în comparație cu anul 2010, când s-au înregistrat 3,9 milioane. 66% dintre proprietari dețin câte un câine, fiind urmați de pisici, cu un procentaj de 58%. Pandemia de COVID-19 și lockdown-ul au venit la pachet cu probleme de natură emoțională, iar acest factor i-a făcut pe români să achiziționeze sau să adopte un animal de companie în această perioadă.

În România, adopția animalelor nu este prea populară, spre deosebire de alte țări. Există sute de câini într-un singur adăpost, care așteaptă cu nerăbdare să-și întâlnească noua familie.

Marina Boboc, lucrează în prezent la o companie americană de tehnologie de software blockchain, ca help desk analyst. A avut curajul să adopte șapte pisici. Totul a început în pandemie, cu Benji, puiul unei pisici, care a fătat chiar în ziua în care trebuia să fie sterilizată. „Prietenele mele de aici, din București, care fac rescue, au salvat pisica mamă și de la ele l-am adoptat pe Benji. Îl cunosc de când avea o zi”, relatează tânăra. Însă, înainte de a adopta prima pisică, Marina îl avea pe Haru, câinele ei, tot adoptat.

Haru, primul câine adoptat de Marina
Sursa: arhiva personală Marina Boboc

La scurt timp, Sun i-a ieșit în cale. Era un motănel lovit de mașină, pe care a avut curajul să-l ia în grija ei, până urma să fie bine și gata de adopție, însă s-a dovedit că este un motan retras și pretențios, care s-a atașat foarte tare de Benji, iar cei doi nu au mai fost despărțiți și așa a rămas în familie.

În tot acest timp, tânăra se ocupa de multe alte animale pe care le avea în grijă, fie căței în foster de la asociații din Cluj, fie pisici. Cel mai mult s-a ocupat de creșterea sugarilor abandonați: „Îi « biberonam » încă din ziua unu și stăteau cu mine până la aproximativ trei luni, când puteau merge spre adopție”.

În primăvara anului trecut, împrejurările au determinat-o pe Marina să se mute din Cluj, împreună cu cele trei animale adoptate, la București. După o scurtă perioadă de timp, a găsit în spatele blocului trei pisici de aproximativ două săptămâni, care aveau nevoie de o îngrijire intensivă. Marina nu a putut rămâne indiferentă față de ele și le-a luat acasă, le-a hrănit și le-a tratat. Una dintre pisicuțe nu a avut un final fericit, însă celelalte s-au însănătoșit și a luat decizia să le păstreze. Astăzi, ele se numesc Suri și Chia.

Marina nu s-a oprit din a primi cu brațele deschise și alte animăluțe care aveau nevoie de foster. Așa a apărut și Frost, care, la fel ca Benji, nu putea fi adoptat. Astfel, a decis să-și mărească familia. În octombrie 2021, a apărut și Spice, găsit de un prieten când avea puțin peste o lună. În prezent, are nouă luni și încă se află în familia cu șapte pisici. Cea de-a șaptea pisică este Cască, pisica prietenului cu care a reușit să-și construiască o mică afacere.

Pe lângă acestea, Marina mai are în grijă alte două pisici, dintre care una are cinci pui de două luni, care au crescut cu ea din prima zi, având nevoie să fie hrăniți cu biberonul.

Pisica în foster, cu cei cinci puiuți
Sursa: arhiva personală Marina Boboc

„Șapte pisici”

Mica afacere, numită Șapte pisici, a răsărit din dorința de a-și întreține sufletele adoptate și de a le oferi cele mai bune condiții posibile. Scopul acestei afaceri e să aducă un buget în plus pentru întreținerea animăluțelor și pentru cele aflate în foster. Numele face referire la pisicile adoptate de Marina de-a lungul timpului, care marchează noi începuturi născute în pandemie și aduce un plus de sensibilitate afacerii.

Cei doi parteneri confecționează lumânări din soia și realizează pirogravură în lemn. Noua lor idee e de a confecționa și obiecte din ceramică, dar sunt în proces de achiziționare a unui cuptor special de ardere.

În prezent, se pregătesc de mutarea la curte, unde vor avea mai mult spațiu pentru producție, dar și mai multe camere pentru toate animalele sau pentru cele care au nevoie de o casă temporară. Odată cu finalizarea procesului de înregistrare a firmei, vor scoate la vânzare prima colecție de obiecte.

Adăposturile, o situație tragică

Marina a început să facă voluntariat în anul 2014, în Gorj. De aici a început totul. Și-a continuat activitatea, timp de trei ani, la un adăpost privat din Târgu-Jiu, în care sunt aproximativ 1500 de câini. În același timp, practică voluntariatul și la un adăpost public din orașul natal, Rovinari. „Situația era foarte tragică în ambele cazuri. În adăpostul public, angajații se arătau total dezinteresați de situația animalelor, curățenia nu se menținea, și animalele nu aveau parte nici de îngrijiri medical-veterinare. Angajații mergeau doar două ore la adăpost, timp în care îi hrăneau, și câinii rămâneau din nou singuri până a doua zi, închiși în boxe de doi metri lungime pe un metru lățime. De cele mai multe ori, erau câte patru câini într-o boxă”.

Câinii din adăpostul public din Rovinari
Sursa: arhiva personală Marina Boboc

În acest adăpost, Marina mergea ca să interacționeze cu câinii, majoritatea traumatizați și cu frică de oameni, le făcea curățenie și îi fotografia, urmând să-i promoveze spre adopție. Tânăra a reușit să-i ajute pe mulți dintre ei să-și găsească familii, însă majoritatea rămâneau în același loc ani buni, unii chiar au sfârșit tragic.

La adăpostul privat, îngrijirile medicale erau prioritare, iar proprietarii adăpostului lucrau 24/7, pentru a le asigura câinilor toate cele necesare. Pentru a putea face față cheltuielilor, adăpostul avea parteneriate cu câteva asociații internaționale, care strângeau donații pentru hrană și proceduri medicale, dar care, de asemenea, promovau și cățeii spre adopție, în țări precum Germania și Finlanda. „Statul român nu oferă niciun sprijin acestor asociații de protecția animalelor, iar adopțiile în țară sunt aproape inexistente, în comparație cu nivelul abandonului”, adaugă Marina. La acest adăpost, ea făcea aceleași activități precum la cel public, dar a avut ocazia să se implice și în campanii de sterilizare gratuită. Pentru aceste sterilizări, era nevoită să se deplaseze în diferite sate, cu o clinică mobilă, pentru a steriliza animalele oamenilor de la țară. În cele mai multe cazuri, aceștia nu au educația necesară și nici oportunitatea de a-și steriliza animalele și există posibilitatea ca acestea să fie abandonate. Marina era responsabilă să le comunice oamenilor informațiile necesare despre îngrijirea postoperatorie și îi ajută la completarea formularelor, dar și la administrarea tratamentelor medicale și realizarea consultațiilor. „Oamenii pe care i-am cunoscut în aceste campanii sunt, de obicei, oameni cu puțină educație”, iar puțini dintre aceștia s-au dovedit a fi oameni care țin la animalele lor și pun preț pe viețile acestora.

Campanie de sterilizare într-un sat din județul Gorj
Sursa: arhiva personală Marina Boboc

Cât timp a fost la adăpost, adopțiile interne nu prea au avut loc, și Marina și-a dat seama că românii preferă, de cele mai multe ori, să cumpere un animal despre care nu știu nimic decât să adopte, iar „astfel încurajează samsarii, în timp ce alți câini mor pe străzi și în adăposturi”.

Dacă exista o anumită persoană care dorea să adopte, de cele mai multe ori dorea un câine de „pază”, care urma să fie pus în lanț și care nu ar fi primit prea multă atenție. Însă asociațiile nu acceptau astfel de comportamente și considerau că unui câine îi este mai bine într-un adăpost, așteptând familia potrivită pentru el.

Speranța a venit din colaborarea cu asociațiile externe, care promovează animalele spre adopție și verifică locuințele posibililor adoptatori. Procesul este asemănător cu adopția unui copil, pentru a se asigura că animalele ajung într-un loc bun și sigur. Animalele mai puțin norocoase rămân în adăposturi, până li se ivește o șansă la o nouă viață. Marina este de părere că mentalitatea de la noi este greșită, că majoritatea oamenilor asociază adăposturile cu un loc murdar, unde se află câini vagabonzi și periculoși, în loc să le acorde o șansă: „Acești câini sunt rezultatul acțiunilor proprii, au ajuns pe străzi tot din cauza oamenilor care nu și-au sterilizat animalele și au aruncat puii pe stradă sau care s-au săturat de animalele lor și a fost mai ușor să le abandoneze decât să le caute o altă casă”.

Fosterul, noua șansă la viață

Neputința pe care a simțit-o în aceste adăposturi a determinat-o pe Marina să practice fosterul. Munca depusă cu animalele a făcut-o să realizeze că un mediu călduros și plin de iubire le poate ajuta să scape de fricile și temerile cauzate de adăposturi și de oameni. „Am avut animale care se comportau haotic înainte să ajungă la mine, din cauza factorilor de stres, iar cum au ajuns aici, s-au calmat și au început să se simtă safe și chiar să prindă încredere.”

În prezent, are în grijă 15 animale, doi câini mari și 13 pisici. Recent, a preluat în foster un câine care a fost lovit de mașină, având coloana afectată și un membru rupt, care a fost ulterior amputat.

Câinele luat recent în foster
Sursă: arhiva personală Marina Boboc

Starea lui s-a agravat prin simplul fapt că a fost ignorat și lăsat în stradă, până când a fost dus la veterinar de un trecător căruia i s-a făcut milă. A stat la cabinet două luni și a început să evadeze din cușca metalică din cauza stresului la care era supus, iar Marina spune că medicii au constatat că îi este mult mai bine în foster: „Cum a ajuns la mine, atitudinea s-a schimbat complet, nu e deloc stresat sau distructiv, e foarte fericit”.


Posted

in

by

Tags: