CORNEL BURZO: NOAPTEA PARTY, ZIUA GO

Cu o vechime mai mare de 2.500 de ani, go este unul din cele mai simple jocuri pe care le cunoaște umanitatea. Totuși, simplu nu înseamnă întotdeauna ușor.

Este ora 8:30 dimineața. Îmi fac o cafea și îi trimit lui Cornel link-ul de meet pentru a discuta despre go și nu numai. Se conectează la 9 fix, și primul lucru pe care îl văd este un perete de trofee, cupe și medalii de pe urma competițiilor de go. Îmi spune că a jucat ieri patru ore de tenis, după care a mai băgat niște beri și s-a uitat la Djokovic. „Încerc să îmi revin”. Are 20-30 de elevi din toată lumea pe care îi învață go și e destul de grăbit. După ce terminăm noi, este așteptat de un elev din Luxemburg. Fiind un sport de nișă, nu este prea cunoscut în România, are doar trei elevi din țară. „Mai vine câte o mămică și zice uite, am un copil de 15 ani, nu-l antrenezi un pic? Dar prea puțin.” A observat că majoritatea jucătorilor de go au treabă cu programarea sau ceva conectat la științe exacte. Mulți din elevii săi au peste 50 de ani.

Originar din vechea Chină, go este un joc strategic pentru doi jucători, unde scopul este să înconjori mai mult teritoriu decât adversarul. Cu doar două reguli esențiale, jocul poate fi învățat într-o după-amiază, dar pentru a-l stăpâni e nevoie de o viață întreagă. În prezent, jucătorii români sunt printre cei mai buni din Europa, iar Cornel Burzo este unul dintre aceștia.

Născut pe 3 mai 1980 la Bistrița, Cornel Burzo a participat la peste 320 de campionate, atât naționale cât și internaționale. Deține 7 titluri de campion național, 2 titluri de campion european pe echipe, mai multe clasări în top 5 la campionate europene. În 2008, a obținut locul 5 la Campionatul Mondial de Amatori din Japonia. A participat la nenumărate turnee Open atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii, de exemplu Campionatul American de Blitz (go rapid).

Arhivă personală

Cornel a descoperit Go la 10 ani, din întâmplare: de Crăciun, bunicul său le cumpărase lui și fraților săi o cutie cu un curcubeu pe ea, pe care scria „Joc de inteligentă pentru toate vârstele, de la 3 la 90 de ani”. Bunicul său era contabil, iar ideea că ai putea juca un joc când ești copil, dar și când ești adult, l-a atras în mod special. „Eu cu frații mei, ne-am uitat prin fluturașul ăla și n-am înțeles nimic. Am zis mamă, ce joc abstract și ciudat și l-am lăsat deoparte.” Deși au încercat să joace pe tabla de 9×9, nu aveau pe cineva să le explice ce să facă și cum să captureze. Detaliile jocului erau atrăgătoare, faptul că povestea jocului pleca din Asia îl făcea interesant în ochii copiilor care trăiau într-o țară sub regim comunist. Mai târziu, în perioada liceului, profesorul de fizică le face din nou cunoștință cu jocul și deschide un club de go. „Noi știam de go, dar nu știam cum se joacă și când am învățat regulile am zis mamă, ce fascinant!”. E total diferit de ceea ce credeam noi. Atunci ne-a prins flama și am tot jucat.”

În clasa a IX-a, clubul de go se ținea chiar în sala de clasă a lui Cornel. Sala era, de fapt, un laborator de chimie și era locul de întâlnire pentru trei zile din săptămână: luni, joi și sâmbătă, câte trei ore. Așa a cunoscut mai mulți colegi din liceu care jucau și șah sau alte sporturi „din astea de căpățână”, sporturi pe care deși le-a încercat, nu l-au atras la fel de mult ca goul. Următorul an a început să meargă la concursuri. Când era copil, inspirația sa era Cătălin Țăranu, unul din puținii profesioniști la go din afara Asiei. „Eram uite, se poate, e un român acolo, studiază în Japonia. Și eu aș vrea să ajung tare la go, să mă duc în Japonia. Până la urmă, am fost de 10 ori în Japonia, dar nu să studiez, ci să joc la campionatul mondial, ceea ce e OK, că nu le poți avea pe toate.”

Rangurile la go sunt stabilite în funcție de un sistem de nivele de dan și kyu. De la 30 kyu, adică primul nivel, la cel de 20 kyu, ești considerat un începător. De la 19 kyu la 10 kyu ai rangul de jucător ocazional, iar de la 9 kyu la 1 kyu ești jucător intermediar. Odată ce treci de 1 kyu, urmează o serie de niveluri de dan, unde între 1 dan și 7 dan (sau 1 dan profesionist), jucătorul este un amator avansat. Cei mai buni jucători ajunși la 1 dan profesionist au de avansat și prin sistemul de la 1p la 9p, unde 9 dan profesionist este cel mai înalt rang pe care un jucător de go îl poate deține.

La jocul de go e importantă puterea de calcul, la fel ca la șah, însă ajută foarte mult intuiția și modul în care judeci poziția de joc, în general. Deciziile trebuie luate în funcție de ce se întâmplă pe tablă și nu e suficientă doar o strategie. Fiind jucat pe o tablă de 19×19, complexitatea jocului e atât de mare, încât combinațiile posibile sunt mai multe decât numărul atomilor din universul cunoscut. De asta, nu există două partide la fel, chiar dacă încep în același mod. Jōseki-urile, sau deschiderile în go, sunt niște patternuri care contează foarte mult în dinamica jocului, pe care le știi tot mai bine, pe măsură ce avansezi în rang. În medie, o partidă are 200-250 de mutări, iar deschiderea e mereu la 20-30 de mutări. „Trebuie să joci tot timpul cât mai echilibrat posibil.” Cea mai dificilă parte dintr-un joc, pentru Cornel, este middlegame-ul, zona de mijloc. Acolo intervin deciziile grele: ce ataci, cum te extinzi, cum construiești, cum încerci să iei „leadul”. „Poți captura o piesă, iar adversarul să îți captureze cincizeci, și să câștigi partida, pentru că scopul este să construiești teritoriu.” Contează foarte mult să calculezi mutările în avans, dar și mai mult unde calculezi acele mutări pe tablă. Degeaba calculezi 20-30 de mutări în față, într-un colț care nu este important. La fel de importantă este și memoria. Chiar dacă la început nu este foarte antrenată, goul o dezvoltă. De aceea, mulți dintre jucători se plafonează la un nivel de tipul 5kyu, în timp ce majoritatea jucătorilor mai avansați, de la 1dan în sus, își rețin partidele de la concursuri.


„Este nevoie de răbdare foarte multă, strategie o grămadă, și un gram de noroc. Norocul există când ești în spate, adversarul nu vede o combinație, l-ai păcălit, pac, ai revenit și ai închis partida. Și pățești, că nu suntem roboți.”

Un meci greu de uitat este victoria o mie, o partidă „destul de spectaculoasă” pentru Cornel, dar și partida în urma căreia a ieșit pe locul 5 la mondiale, în 2008. Concura cu un asiatic care deja juca bine. „Muream pe acolo, zburau grupuri în stângă și în dreapta, dar cumva l-am păcălit, am întors-o și am câștigat la câteva puncte. Nu meritam să câștig partida aia. Uneori joci bine și pierzi, alteori joci bine și nu câștigi, zicea unul la fotbal. Acolo poți face egal, aici nu poți.” În 1997, când avea nivelul de 1dan, a bătut un jucător de 5dan într-un concurs, la peste o sută de mutări. Deși era la ratingul de 1dan, în listă apărea ca 1kyu. „Când am câștigat partida, au zis ăștia gata, trebuie să-l facem 1dan pe kidul ăsta că deja-i periculos”. La polul opus, au fost multe partide pierdute „nașpa”, de i se derulau în cap tot zborul. „Din Coreea până în Paris erau 11 ore în care îmi derulam partida în cap, cum am putut să pierd și nu am ieșit locul 3 mondial sau ceva. Dramatic moments of go, știi?”

În general, un meci la campionatele europene durează în medie cinci-șase ore, în timp ce mondialele sunt mai scurte, în jur de patru ore. În Europa, ai timp de gândire două ore și jocul se poate întinde de la ora 10 la 16. Deși se pot lua pauze de prânz, multora nu le vine, fiind concentrați pe joc. „De multe ori, pierzi sau câștigi la juma’ de punct, ceea ce e tricky.” E și vorba de anduranță, în ultimii ani este puțin mai dificil decât atunci când era mai tânăr. „La 23 de ani, poți să joci în fiecare weekend un concurs, că ești OK. Noaptea party, ziua Go. Dar acuma îți revii în 3 zile după ce bei până la 3 dimineața.” Totuși, încă are energia necesară pentru că îl absoarbe jocul. E concentrat la tot felul de combinații și nici nu își dă seama când trece timpul, intră ca într-un fel de transă.

Goul nu este singura pasiune a lui Cornel. Tenisul și schiul sunt celelalte două hobby-uri care îi ocupă timpul, în special tenisul, pe care-l joacă zilnic, chiar mai mult decât goul. „Go mai mult cu elevii joc, dar așa, să mă antrenez eu, nu foarte mult.” Deși a cochetat cu tenisul de prin 2004, nu juca regulat. Erau sezoane în care juca la două-trei luni sau o dată pe săptămână. De când cu pandemia, iese tot mai des în parc sau alte baze, iar faptul că joacă în fiecare zi l-a ajutat să crească foarte mult. Se uită la clipuri pe internet, urmărește meciuri și se bagă la concursuri, „de fun”. Chiar dacă preferă să joace la simplu, și jocul la dublu are farmecul lui: „Când ești singur, ești mai mult pe fundul terenului, alergi mai mult; când ești în patru, mai iese câte o dumă.” Tot anul joacă go, iar iarna e instructor de schi. Ar putea sta de dimineața până seara în zăpadă. „Eu tot ce fac, fac ca maniacul. Cred că e o problemă la creier”, spune zâmbind. Chiar dacă din decembrie până în martie este mai mult pe pârtie, are grijă să nu lase goul deoparte. Crede că același lucru îl va face și în anii ce urmează: lecții de go, schi când poate, tenis în timpul liber. „Old habits die hard.”

La început, juca foarte mult cu un prieten de la club mai avansat decât el pe atunci, Nagy Bela sau „Beni”, cum îl știu prietenii. După, a dat de go pe internet, pe serverul IGS-Pandanet, „și acolo băgam ca maniacul”. În concursuri a învățat cel mai mult, fiindcă joacă partide serioase. Indiferent că pierde sau câștigă, le analizează cu jucători mai buni sau de nivelul său. Ajută și partidele online, însă fiind atât de scurte, se uită repede.

Cel mai mult la go îl atrage faptul că îl lasă să își folosească imaginația, e liber să exploreze pe tabla de joc. „Dacă îți place să desenezi, și pe tablă începi să faci forme care să arate bine.” Go îl ajută să joace și alte jocuri bine, spre exemplu șah. Deși nu a jucat nici cincizeci de partide în viața sa, abordarea e aceeași: încearcă să se uite în avans, să își apere piesele. Sunt o grămadă de jocuri de strategie la care trebuie să gândești mișcările măcar câțiva pași în față, iar go ajută. La tenis, contează tactica, la fel ca la go. Trebuie să gândească repede, fiindcă mingea vine în sub o secundă și trebuie să ia decizii, să o și dea bine, dar și să îl încurce pe adversar.

A avut la început o barieră psihologică când a vrut să renunțe. Era blocat la pragul de 2-1 kyu, studia cărți și se chinuia, însă îl băteau alții mai buni la concursuri cu jumătate de punct sau un punct. „Îmi ziceam bă, da’ eu studiez o grămadă, joc partide, de ce-s așa prost și nu pot să break through?” După, a explodat, a urcat de la 1dan la 4dan în jumătate de an și și-a dat seama că nu e așa lipsit de speranță. Un avantaj în a fi jucător de top este faptul că are șansa să vadă lumea, plimbându-se la tot felul de competiții. Poate să meargă în Japonia, China sau Coreea mai ieftin, dar și cu un motiv. „Poți să mergi într-o vacanță să faci poze, dar după două zile te plictisești. Așa, stai o săptămână, mai cunoști oameni interesanți și e altceva.”

De când joacă Go, Cornel e mai organizat. În orice face e mult mai calculat, nu neapărat că i-ar sta lucrurile pe birou mai okay sau ceva, dar per total, e mai ordonat. „În Go, se zice că personalitatea ta se reflectă pe tablă: dacă tu ești zăpăcit, așa îți și arunci piesele acolo pe tablă.” Din 2003 până în 2019, s-a chinuit să urce de la rangul de 6dan la 7dan. Deși nu era nu știu ce piatră de hotar, diferența fiind de 100 de puncte, era mereu la limită, un „6dan de top”. În 2019, la Bratislava, a reușit să treacă de prag, i-a bătut pe toți 5-0, și tot acolo și-a făcut și victoria cu numărul o mie. Au fost mai multe recorduri de doborât acolo, spune el. „Știam de treaba asta și m-am concentrat un pic mai tare.” De acolo, a intrat într-un oarecare picaj în pandemie, tot jucând turnee online. Când joci online, acasă, e mult mai ușor să ți se distrangă atenția. „Te mai uiți la televizor, mai vorbesc cu nevastă-mea, mai latră câinele. Astea-s cheap excuses.”

Arhivă personală

În 2016, computerul AlphaGo câștigă împotriva celui mai bun jucător de go din lume, Lee Sedol, un moment semnificativ în istoria jocului, dar și în ceea ce privește evoluția tehnologiei. Nimeni nu se gândea că lucru ăsta se va întâmpla așa repede. Deși Cornel credea inițial că roboții îl vor face să își piardă elevii, nu a fost așa. Oamenii caută interacțiunea interumană, vor să le explice cineva ce se întâmplă pe tabla de joc. „Robotul îți arată mutarea blue, mutarea green și zice 57% dacă joci X, și omul se uită ca mâța în calendar și zice so what?”

În prezent, Cornel predă lecții de go. Ideea i-a venit după ce, în Franța, un alt jucător i-a spus că ia lecții de la un chinez pe care-l plătea cu o grămadă de bani pe oră. „I-am zis bă, da’ tu dai o căpiță de bani că să îți zică ăla white, good, bad, black, că nici nu vorbea bine engleză? Zic dacă vrei, te antrenez eu pe 5 dolari, că pe atunci eram student. Îți dai seama, pentru o bere te învățam go.” Până la urmă, omul a acceptat, spunându-i că-l plătește și mai mult. De la un elev a ajuns la cinci, a tot crescut și a devenit un mod de viață, iar banii care veneau din go plecau pe go, fiind atât de multe concursuri internaționale. Cu câte un turneu cu 200-300 de oameni pe lună, lumea îl cunoaște deja: dacă vor lecții, îi scriu un e-mail. Își amintește cum, prin 2009, când și-a făcut contul de Facebook, și-a imaginat că îl vor vedea mulți oameni care vor veni la lecții, dar niciodată nu l-a abordat cineva să zică „te știu de pe Facebook, vreau lecții de go”. Îi place că jobul său este unul care îi oferă libertatea să se organizeze cum vrea. Nu e la un job fix, de opt ore, poate să plece oricând să joace un tenis sau să facă orice altceva. Are și un canal de Youtube și recunoaște că internetul a contat mult în evoluția sa ca jucător de go. „Ca jucător de Go, trebuie să fii activ în online, așa că orice canal de promovare este un plus.” Deși a pornit cu un experiment pentru expunere pe Twitch, nișa e prea mică la go ca să fie ceva de succes că în alte eGames. „YouTube e trendy though.”

Cei mai mulți din elevii săi sunt internaționali, cunoscuți prin serverele de go și cu câteva cunoștințe în spate, care vor să treacă de nivelul la care sunt. Profesorul joacă cu elevul și apoi îi comentează partida, îi arată niște secvențe și îi spune unde putea juca mai bine. Sunt și situații în care elevul joacă niște partide pe un server și îi cere profesorului să îi arate ce putea face mai bine, ori pur si simplu comentează niște partide cunoscute, dintre doi jucători de top. „Ideea e că tot timpul vrei să îi explici de ce joacă, unde joacă. Indiferent că joacă el, tu, profesionistul sau robotul.” Robotul este de ajutor de multe ori. Cornel își studiază partidele din concurs cu un program de inteligență artificială și descoperă o mulțime de combinații interesante. După asta, face un clip de tip review și îl trimite la toți elevii săi, alături de care compară ce se gândea el cu ce se gândea robotul, și cât de mult a nimerit ce era pe radarul robotului. „Într-un fel, e o simbioză între ce joacă roboții și ce joacă profesioniștii. Nu-i o chestie că mamă, ăștia-s concurența noastră”. Majoritatea jucătorilor de top nu se lasă de go pentru că robotul joacă mai bine decât ei, din contră, studiază ce fac și încearcă să copieze mutările în partide reale.

Predicțiile cu privire la jocul de go nu sunt greu de făcut. Nu este un joc video, așa, ca cele mai multe din zilele noastre, cu misiuni, care să înceapă și să se sfârșească la un moment dat, urmând un tipar bine stabilit. „La Go, fiecare partidă este o lecție. Mereu este ceva de învățăt din fiecare meci: dacă nu înveți ceva de pe tablă, înveți ceva despre tine.”


Posted

in

by

Tags: