Creșterea animalelor în România. de la pasiune la realizare

Agricultura ecologică pune accent pe bunăstarea animalelor, și fermierii sunt nevoiți să intervină asupra nevoilor specifice ale acestora. De asemenea, fermierii au mai multe beneficii dacă practică agricultura ecologică. Dacă intră într-un astfel de program, vor primi subvenții de la stat, iar controalele vor fi desfășurate cu regularitate, asigurându-se că există condiții bune pentru animale.

Pe lângă toate acestea, „agricultura ecologică este o metodă agricolă care urmărește să producă alimente utilizând substanțe și procese naturale. Prin urmare, ea are un impact limitat asupra mediului, pentru că încurajează: utilizarea responsabilă a energiei și a resurselor naturale; păstrarea biodiversității; conservarea echilibrelor ecologice regionale; creșterea fertilității solului; menținerea calității apei”.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2020, România se afla pe locul 3 în Uniunea Europeană la creșterea ovinelor și caprinelor, numărul acestora fiind în creștere cu 42% față de anul 2006. Creșterea ovinelor este o activitate tradițională, practicată din cele mai vechi timpuri, care rezistă până în prezent. Această activitate este practicată, uneori, din plăcere, dar le aduce și venituri fermierilor.

La intrarea în satul Grindeni, din județul Mureș, i-am întâlnit pe soții Olga, în vârstă de 53 de ani, și Francisc Pálfy, în vârstă de 48 de ani, doi oameni aventuroși, care au lăsat în urmă toate condițiile necesare pe care le-au construit de-a lungul vieții și au venit aici pentru a crește oi și a lua în grijă oile sătenilor. Totul a început cu câteva ovine, iar dragostea pentru aceste animale l-a făcut pe Francisc să se mute cu soția sa acolo unde poate simți libertatea. Cu timpul, a început să primească în turmă oile localnicilor, iar din această activitate își câștigă traiul. Sătenii care au animalele în turmă sunt înscriși într-un program agricol ecologic, de unde beneficiază de subvenții, iar Francisc beneficiază de un salariu. „Eu sunt un simplu cioban, dar, îți spun drept, mă mândresc cu ceea ce fac, pentru că nu mai sunt mulți în zona noastră și oamenii nu știu ce să facă cu bietele animale. Așa, le aduc la mine”, explică acesta.

Această schimbare nu a fost deloc ușoară, însă s-au adaptat repede la noua viață. În prezent, Francisc are în grijă 350 de ovine. Aceste animale nu sunt prea pretențioase, însă trebuie duse zilnic la pășune, unde se hrănesc cu iarbă. „Nu e ușor, mai ales în timpul verii, când căldura poate deveni insuportabilă. Dar măcar fac ce îmi place”, relatează Francisc. Pe lângă toate acestea, oamenii care își au oile în turmă duc săptămânal baloți de fân, lucernă și porumb, pentru ca nimic să nu lipsească, iar animalele să beneficieze de toate condițiile.

Francisc și Olga se simt norocoși, deoarece, datorită sătenilor, duc o viață fără griji. Chiar dacă nu trăiesc în lux, nu sunt pretențioși în legătură cu asta, pentru că oamenii care au animalele în grija lui Francisc îi mai ajută din când în când cu diverse alimente și cu ce au nevoie, pentru a nu trebui să se deplaseze de la locul lor. Sunt foarte recunoscători pentru tot ce li se oferă.

Dorul de casa unde au locuit înainte să se mute la stână este mare pentru cei doi, însă nu doresc să părăsească locul în care și-au găsit menirea. „Pentru unii oameni, asta înseamnă acasă și eu sunt unul dintre acei oameni. Îmi este dor, dar mă uit în jur și îmi amintesc că asta e viața care mă face fericit”, adaugă Francisc.

Producerea alimentelor

În fiecare an, turma se înmulțește și apar noi vieți care îi încântă. Oile au o perioadă de 2-3 luni în care alăptează, iar după această perioadă, în care mieii sunt înțărcați complet și mănâncă doar furaje, oile vor fi mulse și se începe producerea cașului și a urdei.

În fiecare dimineață, aerul curat și răcoros îi întâmpină și îi ajută pe fermieri să își înceapă ziua în forță. Începând cu ora 6, oile sunt mânate de Nicolae, unul dintre ajutoarele lui Francisc. Fără acesta, munca ar fi mult mai istovitoare și ar dura mult mai mult până când s-ar termina procesul de mulgere. Fiecare oaie este trimisă către Francisc și Florin, un tânăr de 21 de ani, printr-o portiță care îi ajută pe aceștia să le prindă mai ușor. Procesul de colectare a laptelui durează în jur de două ore, momente în care râsetele și voia bună încep să apară, pentru ca timpul să treacă mai ușor.

Francisc și Florin, procesul de mulgere

Între timp, Olga ne întâmpină împreună cu partenerul ei, Gif. Este vorba despre un miel adus de un localnic, care nu îl mai dorea, pentru că era bolnav, și l-a oferit celor doi să îl sacrifice, însă sufletul nu i-a lăsat pe soți să facă asta și i-au dat o nouă șansă la viață. Olga și Francisc l-au îngrijit până s-a însănătoșit, iar în prezent Gif este încă hrănit cu biberonul și o urmărește pe Olga oriunde merge. „N-am putut să-l las. Acum este copilul meu. Se comportă ca unul și are mereu nevoie de atenție”, povestește Olga.

Olga și mielul Gif

Până când laptele este colectat și adus în casă, Olga începe să facă treburile casnice și să pregătească elementele necesare pentru prepararea cașului. În fiecare zi, are aceeași rutină, dar este plină de energie și spune că îi place libertatea și mai ales natura, altfel nu ar fi făcut acest sacrificiu. Peisajele care o înconjoară îi dau impresia de liniște și îi place să le privească, mai ales în timpul verii, când totul este înverzit și simte că primește energie din plin. În jur, nu se aude decât behăitul oilor și sunetul scos de păsările de curte, care o încântă în fiecare zi. „Viața mea s-a schimbat de când sunt aici, mă simt mai liniștită. Într-adevăr, iarna este puțin mai greu, dar trece”, continuă femeia.

Este încântată de faptul că poate crește și păsări, care sunt o sursă de hrană cu adevărat bio, lucru foarte important pentru o nutriție sănătoasă.

După momente pline de așteptare, Nicolae aduce în sfârșit laptele colectat. Acesta este trecut printr-o sită, pentru a nu intra corpuri străine în rl. Acum urmează să fie introdus cheagul natural, pentru ca laptele să se separe, și astfel se formează brânza. Laptele este acoperit și ținut timp de 40 de minute la căldură.

Pregătirea laptelui

Prepararea cașului durează și este nevoie de puțină răbdare, dar între timp se găsesc și alte activități de făcut, precum hrănirea păsărilor și a porcilor. Olga povestește despre faptul că este foarte important să știm ce mâncăm, mai ales în ziua de azi, când majoritatea alimentelor din magazine sunt ultra procesate, conțin E-uri și alte substanțe adăugate. Îi face mare plăcere să prepare brânza, care urmează să fie scoasă la vânzare, de asemenea știind că folosește rețeta din bătrâni. Cașul cremos îi face pe oameni să revină și să cumpere în continuare de la ei și îl recomandă mai departe. „Există momente când nu biruim cu comenzile și, de multe ori, unii clienți trebuie să aștepte. Dar oamenii sunt înțelegători, deoarece vor să mănânce ceva calitativ”, adaugă femeia

După cele 40 de minute de așteptare, Olga descoperă laptele, care s-a transformat în brânză. Începe să-l amestece, pentru a se zdrobi, și îl trece într-o lădiță specială, pentru a se scurge tot zerul. Liniștea a pus stăpânire pe împrejurimi, doar sunetul puilor se mai aude. Concentrată pe ceea ce face, nu scoate prea multe cuvinte și își continuă treaba. Mai povestește, din când în când, care este pasul următor.

Frământarea brânzei.

Cașul este bine frământat, pentru a fi cât mai fin posibil, iar în continuare este strâns și bine înfășurat în pânza specifică. „Îl strângem bine-bine, pentru a nu se aplatiza, pentru că brânza este încă foarte moale”, continuă Olga. Prepararea cașului este aproape gata. În continuare, acesta este legat și pus într-o presă de lemn, pentru a-l ajuta să capete forma pătrată, ușor rotunjită, specifică acestuia. După câteva ore în care este ținut la presat, cașul se scoate afară, la căldură, pentru a se începe procesul de uscare. Aceasta este ultima etapă, iar cașul poate fi scos la vânzare. „E foarte important să fie cald, ca să se zvânte. Dacă este vreme ploioasă, aceasta va încetini uscarea și va dura mai mult”, explică femeia.

Produsul final

Așa decurge o zi normală la stâna lui Francisc și a Olgăi. Cei doi soți practică această activitate cu mare plăcere și nu ar schimba-o cu nimic în lume, oricât de dificilă este uneori, din cauza faptului că nu văd prea des lumea. Însă, acest fapt nu îi oprește și continuă să își urmeze visul. Acela de a trăi în libertate și de a-și câștiga traiul din acest lucru.

Această meserie din moși-strămoși nu merită să moară atât de ușor și tradițiile trebuie duse mai departe, pentru că asta ne definește ca popor. Consideră că păstoria trebuie făcută doar de oameni care simt chemarea pentru animale și locurile splendide, pline de viață, care le dau energia să continue.

„Pentru această meserie trebuie să existe pasiune, altfel n-are rost. În viață trebuie să faci ce-ți place ca să fii realizat”, explică Francisc.


Posted

in

by

Tags: