În societatea contemporană, avortul a devenit unul dintre cele mai vehiculate subiecte, în special în rândul femeilor, feministelor activiste și societăților care promovează și luptă pentru drepturile celor care stau sub influența societății secolului XXI. Dar avortul a reprezentat un act pentru care femeile au fost blamate încă dintotdeauna, în majoritatea țărilor din întreaga lume. Astăzi, situația politică, religioasă, medicală și financiară diferă destul de mult de la un loc la altul, toți aceștia fiind factori care influențează accesul și libertatea femeilor la procedura avortului.
Întrucât avortul este atât de discutat și dezbătut la nivel mondial, anul acesta, Transilvania International Film Festival (TIFF) a ales să introducă în program trei filme care au ca temă principală avortul. TIFF este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România, fiind poziționat printre cele mai importante 40 de festivaluri ale lumii. Ediția 21 a TIFF s-a desfășurat în perioada 17-26 iunie, în Cluj-Napoca. Am avut ocazia de a viziona filmele din cadrul său, pentru a observa cât de mult este pus accentul pe tema avortului. Cele trei producții ilustrează poveștile de viață ale unor femei care se luptă cu societățile de la vremea respectivă, influența familială și cea socială, precum și etica morală de a recurge la o astfel de procedură.
Pe 17 iunie, în prima zi a TIFF, a avut loc, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, premiera națională a filmului Rețeaua Jane (2022), în regia lui Phyllis Nagy. Filmul spune povestea lui Joy, o femeie care trăiește în America, la finalul anilor `60 și care se vede pusă în situația de a avorta, pentru a nu-și pune viața în pericol. Acțiunea are loc în Chicago, mai precis în anul 1968, când avorturile erau încă ilegale. Ea ajunge să apeleze la o rețea secretă, numită The Janes, alcătuită în întregime din femei, dornice să ajute viețile celor care sunt constrânse de privarea de drepturi personale. Producția este realizată într-o notă general optimistă, pozitivă, iar finalul filmului este în concordanță cu povestea lui Joy, venind într-un spirit încurajator pentru femeile care trec prin această experiență. De asemenea, filmul este bazat pe o poveste reală, căci rețeaua clandestină se consideră a fi existat în Statele Unite ale Americii la acea vreme.

Cu toate acestea, America din prezent nu este cu mult mai îmbunătățită. Conform BBC, în anul 1973, avortul a devenit oficial legal în Statele Unite, grație hotărârii legale de referință Roe v. Wade, care permitea întreruperea de sarcină în primele trei luni ale acesteia, fără restricții pentru femeia în cauză. În plus, hotărârea permitea întreruperea de sarcină în ultimul trimestru, în cazul special în care procedura avortului în sine ar putea salva viața sau sănătatea femeii. Însă începând cu 24 iunie 2022, Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite ale Americii a anulat dreptul constituțional al femeilor de a face întrerupere de sarcină, după aproximativ 50 de ani de libertate și acces la efectuări sigure din punct de vedere medical, în aproape jumătate dintre state, conform The New York Times.
Pe scurt, femeile cu cetățenie americană vor fi nevoite să migreze în alte state pentru a putea efectua procedura avortului. Conform CNN, decizia de demolare a protecției federale a dreptului la avort oficializată de Curtea Supremă nu va opri întreruperile de sarcină în America, ci va opri întreruperile de sarcină sigure din punct de vedere medical, punându-le în pericol sănătatea și siguranța femeilor, a afirmat Nancy Pelosi: „Astăzi, instanțele controlate de republicani își ating obiectivul întunecat și extrem de a abroga dreptul unei femei de a lua propriile decizii în materie de sănătate”. Aceeași opinie critică față de această nouă lege a avut-o și fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, care a afirmat că Înalta Curte „a relevat cea mai intensă decizie personală pe care o poate lua cineva în fața capriciilor politicienilor și ideologiilor – atacarea libertăților esențiale a milioane de americani”. A fost o lovitură puternică, atât la nivel național cât și mondial, întrucât știrea că avorturile vor deveni oficial ilegale s-a propagat foarte repede.
Al doilea film pe care TIFF l-a introdus în programul său și care abordează tema avortului este Anul pierdut 1986 (2022), în regia Ligiei Ciornei. Lungmetrajul te plasează înapoi în era comunismului, în România, când explozia de la Cernobîl și decretul numărul 770, dat de Nicolae Ceaușescu, reprezentau amenințări pentru femeile care voiau să facă avort. Povestea este, de asemenea, reală, bazându-se, de această dată, pe încercările disperate ale unei mame de a păstra cea de-a treia sarcină a sa. Explozia de la Cernobîl reprezenta o amenințare pentru sănătatea celor care intrau în contact cu substanțele radioactive ce au fost purtate de curenții de aer pe distanțe foarte mari. În film, Isabela Neamțu joacă rolul femeii care se află sub presiunea familiei de a nu păstra propria sarcină. În cele din urmă, refuză să facă întrerupere de sarcină, conștientă fiind de impactul pe care mediul l-ar putea avea asupra fătului.

Comparativ cu celelalte două filme care vorbesc despre avort, personajul principal din Anul pierdut 1986 se remarcă prin dorința stăruitoare de a duce la capăt acea naștere, de a salva viața celui care crește în pântecele sale. Este o poveste care vorbește despre subiectul avortului într-un mod atipic, dar pe care multe femei, la vremea respectivă, erau nevoite sa o trăiască. La finalul difuzării, care a avut loc la Cercul Militar Cluj, regizoarea, alături de două dintre actrițe, s-au alăturat publicului, pentru o discuție despre experiența de a filma primul lungmetraj one-shot din România și suferința pe care femeile o trăiau în vremea comunismului.
În prezent, situația avorturilor în România este încă destul de controversată. Avortul a devenit legal în România odată cu căderea comunismului. Înainte de 1990, se vorbea doar despre demersul anti-avort, cam cum este acum în Statele Unite. Era o încălcare a moralității, considerat ca fiind un act de ucidere. Perioada aceea a lăsat în urmă mii de femei care au murit din cauza legii care nu permitea accesul la un avort sigur. Deși astăzi este legal, există factori politici, religioși, birocratici și financiari care interferează cu practicarea lui. Există multe organizații și asociații, ONG-uri și grupuri publice, care se luptă cu statul românesc, pentru a îmbunătăți situația României și mentalitatea personalului medical în ceea ce privește această procedură. Unul dintre ele este Centrul Filia, cea mai mare organizație care lupta pentru drepturile femeilor în România.
Legat de această situație controversată a avorturilor în România, jurnalista Diana Oncioiu, care activează în cadrul Să fie Lumină și Dela0.ro, a dezvoltat proiectul „Jurnalul Decretului”. Am vrut să știu cum s-a schimbat situația în România de acum trei ani, când o parte importantă a ceea ce se știa despre avort era că Biserica Ortodoxă Română joacă un rol definitoriu în realizarea lui în spitalele românești și că procesul în sine este costisitor cât un salariu. Conform observatornews.ro, unele spitale de stat refuză în prezent să facă această procedură, împingând astfel femeile să apeleze la servicii private. Așadar, el este legal până la 14 săptămâni, dar cât de complicată este, de fapt, povestea?

Diana Oncioiu a explicat că toată situația actuală nu ține de mentalitatea generală, cât ține de educație:
„Suntem o generație care tragem după noi o grămadă de traume, percepții asupra drepturilor reproductive, asupra sexualității. Ceea ce se poate face în prezent este, mai ales, pus presiune pe spitale, pentru a avea proceduri pentru realizarea avortului, căci inclusiv spitalele care acum realizează avorturi nu au proceduri bune, iar asta permite o grămadă de abuzuri. Partea tristă în aceste cazuri este că nici nu ai avea pe cine să dai în judecată pentru asta, în România.”
Diana Oncioiu
Diana a mai menționat că, în cazul spitalelor care nu realizează avorturi la cerere în România, trebuie să existe o decizie administrativă, care poate ușura munca femeilor care apelează la avort în cadrul lor, și ulterior doresc să dea în judecată instituția în sine, din varii motive:
„Dacă ai da în judecată medicul, în cazul respectiv, cu siguranță nu ai câștiga, fiindcă ar fi invocată libertatea de conștiință, religia după care acesta se ghidează sau altele. De aceea, spitalele ar trebui să fie obligate să aibă procedură la avort: cum informezi victima, cum îi explici posibilitățile pe care le are în situația aceea, precum orientarea spre avortul medicamentos, care se poate până în 8 sau 9 săptămâni de sarcină, cum decurge în sine procedura etc. Au fost cazuri când femeile care au apelat la avort și trebuia făcută anestezie locală, nu au dispus de aceasta, ceea ce este absolut îngrozitor.”
Diana Oncioiu
Lipsa acestor proceduri în România favorizează restricțiile, căci este invocată alegerea personală a medicilor, care se află în concurență cu dreptul deplin al femeii la avort la cerere. În perioada 2013-2015, situația a fost foarte controversată în cazul spitalelor din Piatra Neamț și Bacău, unde, pentru a ajunge la realizarea procedurii în sine, femeia era nevoită să primească acordul preotului, înainte de toate. Practic, instituția publică a spitalului obliga femeia în cauză să treacă printr-un mecanism absolut nenecesar. Situația s-a ameliorat în cazul celor două orașe, dar avortul tot continuă să fie restricționat, acest lucru fiind datorat mentalității fixe pe care sistemul medical și reprezentanții religiei din România o promovează la nivel național. Influența religioasă pare să fie cea care sporește atitudinea anti-avort în rândul personalului medical românesc, explică un reportaj realizat de Digi24, în anul 2017.
Diana Oncioiu subliniază și importanța introducerii educației sexuale în școlile din România, aparent sub denumirea de educație sanitară:
„Dacă observi puțin situația, îți dai seama că cei care au pus bețe în roate acestei mișcări de introducere a educației sexuale sunt parlamentari care au conexiuni cu Coaliția pentru Familie, care sunt prezenți la marșurile Pro Life, care sunt, de fapt, cele anti-avort. Ei sunt cei care sunt împotriva drepturilor minorităților sexuale, LGBTQ, a avortului.”
Diana Oncioiu
Educația sanitară a fost introdusă în România, în mod oficial, de la clasa a opta. Psychologies explică faptul că în procesul de dezvoltare emoțională la copii, în jurul vârstei de 7-8 ani, aceștia devin tot mai conștienți de gândurile și sentimentele lor. Această etapă este urmată de cea a adolescenței și căutării propriei identități: `Stabilirea încă din copilărie a unei baze emoționale solide ne ajută la maturitate să prosperăm, să fim fericiți, să gestionăm bine stresul și să perseverăm în situațiile dificile.” Pentru că această maturitate emoțională este încă în formare, copilul percepe într-un mod mai ușor informații externe, inclusiv despre sexualitate și sănătate.
Așadar, este considerat că vârsta de 14-15 ani este o vârstă târzie pentru a învăța copilul despre metodele de protecție, riscuri, contracepție și schimbări ale propriului corp. Pe lângă acest fapt, statul a ales să o facă opțională, ceea ce nu îmbunătățește cu mai nimic situația. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame tinere, conform Adevărul. Numărul acestora este în creștere, iar noi așteptăm ca tinerii să ajungă aproape de vârsta liceului pentru a se informa despre igienă și sex.
Ultimul film din cadrul TIFF 2022, care a abordat tema avortului a fost L’événement (2021), în regia lui Audrey Diwan. Filmul francez o are ca actriță principală pe Anamaria Vartolomei, ce joacă rolul unei tinere care se luptă cu avortul la începutul anilor `60, în Franța, și care se vede copleșită de indiferența tuturor de a o ajuta să scape de povara pe care o poartă. Pe vremea aceea, avorturile erau complet ilegale, iar Anne, personajul principal, ajunge la apeleze la ajutor secret pentru a scăpa, în a treisprezecea săptămână de sarcină. Dorința ei cea mai mare era să devină scriitoare, iar chinul sarcinii intervine între ea și studiile pentru examenele care urmau la final de an. Filmul expune într-un mod explicit durerea prin care Anne trece, pentru a se vedea liberă din nou, refuzând să țină cont de orice etică morală sau pătare de conștiință în ceea ce privește întreruperea de sarcină. Jocul actorilor este impecabil, iar povestea este înspăimântătoare. Alege să își pună viața în pericol, pentru a reuși să ajungă să-și îndeplinească visele, iar scena de final este o închidere perfectă a cercului metaforic, ce reprezintă experiența dificilă a lui Anne.

Conform Films in Frame, filmul a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, în anul 2021, iar actrița principală, Anamaria Vartolomei, a câștigat Premiul César pentru cea mai promițătoare actriță și Premiul Lumières pentru cea mai bună actriță.
Nu am ales să discut despre tema avortului doar fiindcă este un subiect extrem de dezbătut, ci și fiindcă intru în categoria femeilor care susțin faptul că toate ar trebui să beneficiem de acest drept. Nu sunt o persoană trecută prin experiență, dar sunt extrem de conștientă de traumele pe care sarcina le poate lăsa, de chinurile de a crește un copil fără posibilități materiale, doar fiindcă statul ți-a impus să îl păstrezi orice ar fi, de durerea de a abandona un copil deoarece nu poți să îl crești în condiții optime de viață, de impactul sarcinii în viața unei minore, de lipsa de educație, de informare necesară și coerentă, de lipsurile de care ai parte ca om din punct de vedere personal, odată cu nașterea acestuia.
Avortul continuă să provoace controverse în rândul majorității, la nivel mondial, iar partea dificilă din această poveste este că femeile care ar trebui să aibă drept de alegere au cel mai mult de suferit. Decizia rămâne, încă, la latitudinea instituțiilor publice, parlamentelor și capacității personalului medical de a efectua această procedură, care, până la urmă, face parte din intimitatea fiecărei femei.