ADHD-ul în viața adultă: demontarea miturilor

    „Mi-a fost cel mai greu în primul an de când m-am mutat de acasă. Am crezut că nu sunt capabilă să fac nimic. Nu știam de ce mă uitam la camera mea murdară și nu puteam să mă ridic să fac curat. Se întâmpla de multe ori să nu mănânc într-o zi pentru că nu puteam să mă ridic să îmi spăl vasele. Terapia m-a ajutat enorm. Am înțeles că diferențele mele nu mă fac incapabilă și asta mi-a schimbat toată viața.”, mărturisește Alexandra, 20 de ani, studentă, diagnosticată de un an cu ADHD.

    ADHD-ul (Tulburarea de Hiperactivitate cu Deficit de Atenție) este o tulburare mintală care afectează atenția, comportamentul și emoțiile unei persoane. Simptomele ADHD-ului la adulți pot fi subtile și se pot suprapune cu alte tulburări de sănătate mintală, ceea ce face dificilă depistarea și tratamentul acestei tulburări. „Simptomele debutează încă din copilărie, iar aproximativ 50% dintre copiii diagnosticați cu ADHD devin adulți cu ADHD. Adeseori, adulții descoperă că ei înșiși au ADHD, atunci când copilul lor este diagnosticat”, spune Alina Jugreștean, psihoterapeut familial sistemic la Centrul Mental Training.

    Este important să se depisteze și să se trateze ADHD-ul la adulți, deoarece această tulburare poate avea un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a unei persoane. „ADHD-ul nediagnosticat în copilărie poate pune piedici în menținerea simptomatologiei, iar în cazul adulților nediagnosticați este prezent un risc crescut de comorbiditate (anxietate, depresie, tulburare bipolară, abuz de substanțe, tulburări de somn etc.)”, spune Ana-Maria Boroș, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv comportamental.

    Simptome

    Cele mai comune simptome la adulți (conform DSM-5, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) sunt deficitul de atenție, hiperactivitatea, impulsivitatea, deficite în reglarea emoțională cu labilitate emoțională marcată, sensibilitate excesivă la critică sau la respingere cu reacții intense de anxietate, depresie, furie (disforia sensibilă la respingere) și toleranța scăzută la frustare, precum și stimă de sine scăzută, care duc frecvent la depresie. Acestea pot fi experimentate pe diferite niveluri de severitate, de la ușoare la semnificative.

    „Nu am știut că schimbarea bruscă din emoțiile mele are un nume și este un simptom comun a femeilor cu ADHD – dereglare emoțională.”, spune Alexandra. „Iritabilitatea cronică, izbucnirea emoțională, stima de sine scăzută, dificultatea de a face față stresului… pe toate încercam să le diminuez prin ce acum îmi dau seama că erau impulsii. Mâncatul în exces era modalitatea mea de a le face față. Dar, de fapt, nu mă ajuta cu nimic pe termen lung. M-a ajutat să învăț despre ADHD și să încerc diferite mecanisme de adaptare, până când am găsit unul potrivit”. Alina Jugreștean afirmă că „există o remisie parțială a tulburării la vârsta adultă, astfel că hiperactivitatea poate scădea, dar impulsivitatea, neliniștea și deficitul de atenție pot continua.”

    Psihologii Clinicii Psi8imal spun că există diferențe între simptomele prezentate de femei și bărbați: „Bărbații au o predispoziție spre simptome ce țin de hiperactivitate și impulsivitate, în timp ce femeile prezintă simptome specifice deficitului de atenție.”

    Aceste diferențe pot fi prezente și din cauza factorilor sociali. Fiecare adult își maschează condiția ca să se integreze în societate. Astfel, simptomele unei femei se prezintă diferit față de cele ale unui bărbat, deoarece standardele societale diferă de la unul la altul. „Când am crescut, la școală mereu a trebuit să fiu organizată, să fiu atentă, să nu mă foiesc și să nu întrerup lumea.”, spune Alexandra. „Pentru că nu am avut voie să mă mișc sau să vorbesc, adesea pierdeam firul poveștii, mintea mi-o lua în zece părți și chiar dacă auzeam ce îmi zicea cineva, nu înțelegeam un cuvânt. Când voiam să fiu atentă, eram atentă să fiu atentă și atunci nu mai eram atentă la ce trebuia să fiu atentă. Am crescut cu o rușine care nici nu știam de unde vine. Până să fiu diagnosticată, credeam că e ceva în neregulă cu mine.”

    Mituri despre ADHD

    Persoanele cu ADHD pot avea adesea probleme cu relațiile sociale, deoarece par haotice și dezorganizate și deseori se întâmplă să nu-și respecte angajamentele sau planurile, se răzgândesc, uită lucruri importante sau nu pot purta conversații lungi și pe teme diverse. La muncă, le este greu să se organizeze eficient, ajung să nu respecte termenii limită sau le este greu să urmeze instrucțiuni complexe, cu mulți pași. Fac multe greșeli și întârzie mereu. „Există un cerc vicios, susținut de criticile anturajului și exarcerbarea simptomelor celui care are ADHD. Sub stres și emoții intense, deficitul de atenție se accentuează. Criticile venite de la cei care lucrează sau au o relație cu o persoană cu ADHD cresc convingerea că acesta este defectă și accentuează sentimentul de respingere. De accea, probabil, foarte mulți adulți au un sentiment de ușurare după ce sunt diagnosticați cu ADHD.”, spune Alina Jugreștean.

    De aici apare un mit cu care persoanele cu ADHD se confruntă: lenea. Andrei are 22 de ani, e programator și a fost diagnosticat de doi ani cu ADHD: „Diferența între un om normal și un om cu ADHD este că persoana cu ADHD, când dorește să facă ceva, pur și simplu, uneori, nu poate. E ca și cum ar fi o mână invizibilă în spate, care te ține când ai dori să înaintezi, pentru că ți-e greu să începi o activitate din cauza faptului că îți sunt afectate funcțiile executive. În schimb, un om leneș ar putea să facă acel lucru, i-ar fi ușor să îl facă, însă alege să nu”.

    Un alt mit spune că multă lume se comportă de parcă ar avea ADHD sau că toată lumea are puțin ADHD: „Stilul de viață modern, folosirea internetului în exces, expunerea excesivă la informații și stimuli noi devin un mediu ostil pentru creierul uman, dar nu poate provoca ADHD la adulți. E adevărat că atât adulții, cât și copiii care utilizează în exces tehnologia resimt o accentuare a deficitului de atenție. Simptomele de ADHD trebuie să se regăsească în istoricul personal înainte de vârsta de 12 ani. Poate trece neobservat, mai ales dacă copilul are forma ADHD cu deficit de atenție.”, afirmă Alina Jugreștean.

    Cei de la Psi8imal susțin că „psihoeducația este principala metodă prin care pot fi adresate aceste mituri și prejudecăți. Pe măsură ce oamenii înțeleg natura tulburării și faptul că necesită multă muncă și perseverență pentru a putea depăși dificultățile, ar fi mult mai deschiși să accepte că acele persoane cu ADHD nu sunt pur și simplu iresponsabile, ci doar că le este incredibil de greu să funcționeze în anumite condiții.”

    Diagnosticarea

    Autodiagnosticarea cu ADHD nu este recomandată. Simptomele acestei tulburări pot fi adesea confundate cu alte tulburări psihologice sau medicale. Totodată, există riscul de supraestimare a simptomelor, ceea ce poate duce la un tratament inadecvat. Pentru diagnosticarea ADHD-ului, este importantă apelarea specialiștilor care te vor ghida printr-un proces de diagnosticare. Întâi, este nevoie să apelezi la o echipă formată din doctorul psihiatru și psihologul clinician. Aceștia vor apela la interviul clinic privind istoricul tulburării și manifestările prezente și vor face o evaluare clinică. Aceasta cuprinde teste de evaluare a funcțiilor executive. În urmă evaluării clinice, se vor prezenaa opțiunile terapeutice, psihoterapeutice și/sau medicamentoase, în funcție de severitatea prezenței simptomelor.

    Ana-Maria Boroș susține că „Terapia Cognitiv Comportamentală ajută persoanele să dezvolte mecanisme de adaptare sănătoase, să-și dezvolte modele de gândire funcționale și să creeze un stil de viată armonios. Medicamentația psihiatrică ajută la îmbunătățirea atenției, concentrării și reduce impulsivitatea. De asemenea, literatura de specialitate recomandă și grupurile de suport ca fiind o completare a celor două linii de tratament principale expuse anterior.”

    ADHD-ul este o tulburare mintală care poate afecta viața de zi cu zi a unei persoane. Odată ce condiția este înțeleasă de individul afectat, acesta are puterea de a-și gestiona cu succes simptomele și poate duce o viață împlinită.
    „Scopul terapiei este câștigarea sentimentului de autocontrol și folosirea resurselor personale pentru a avea o calitate a vieții ridicate. Persoanele care au ADHD sunt recunoscute pentru creativitate, empatie și faptul că sunt parteneri extrem de iubitori.”, spune Alina Jugreștean.