„Când eram în clasa a cincea, colegii făceau mereu glume pe seama greutății mele, dar începusem să mă obișnuiesc cu ele, până în momentul în care nu m-au mai deranjat atât de tare. După ceva timp, după ce au observat că nu mă mai deranjează vorbele, au trecut la tachinare fizică, dacă îi pot spune așa, adică aruncau cu mâncare în mine sau mă înghionteau pe holuri.”, spune Alexandra, o tânără de 21 de ani.
Bullyingul, sub orice formă, este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă elevii români. Asociația Salvați Copiii a organizat o anchetă în rândul copiilor din România, iar rezultatele arată că 82% dintre elevi au asistat în calitate de martori la situații de bullying în școala în care învață, 73% în clasa în care învață, iar în grupul de prieteni 45%. Aproape jumătate dintre respondenți (49%) afirmă că au fost victime ale bullying-lui, în timp ce peste un sfert dintre elevi (27%) admit că s-au aflat în poziția de autor al actelor de bullying. Aproape jumătate dintre respondenți (49%) afirmă că au fost victime ale bullyingului, în timp ce 1 din 10 spune că s-a aflat des sau foarte des în astfel de situații.
Același studiu arată că 84% din cei care au asistat la astfel de situații au intervenit activ. Dar dacă te afli la școală și niciun coleg nu este acolo să intervină, până situația devine din ce în ce mai rea, la cine apelezi? Peste trei sferturi dintre respondenți (77%) afirmă că, în situații de bullying, adultul care intervine este profesorul diriginte. Cu o frecvență mai redusă (51%) a fost indicat directorul, urmat de alte cadre didactice (42%), alți elevi (35%), profesorul de serviciu (25%), consilierul școlar (18%), în timp ce 2% dintre respondenți susțin că nimeni nu intervine în astfel de situații.
Aceste statistici, realizate sub formă de chestionare online, în care au răspuns 4449 de elevi, cu vârsta între 10 și 18 ani, arată realitatea școlilor din România, unde dacă nu ai înălțimea, greutatea și înfățișarea acceptată social, riști să fii victima bullyingului, iar în cazul în care ai o altă orientare sexuală, o altă naționalitate, sau pur și simplu ieși în evidență prin anumite trăsături, devine și mai rău.
În urma acestei anchete, asociația a inițiat campania Dreptul la Pauză, pentru a inființa grupuri anti-bullying în cât mai multe școli din România.
Gimnaziul, iadul elevilor
„Gimanziul, pentru mine, a fost groaznic. Eram în punctul în care o mințeam pe mama că mi-e rău, ca să pot sta acasă. Nu mai voiam să mă duc la școală sub nicio formă.”, spune Tudor, un tânăr de 20 de ani.
Tudor a povestit despre experiențele lui din școală, dar și despre traumele pe care le-a avut în urma acestora. Fiindcă a crescut într-un oraș mai mic, s-a simțit mereu judecat pentru felul în care arăta și pentru felul în care se comporta, dar totul devenea un iad în momentul în care ajungea la școală. De multe ori, alegea să rămână acasă, pentru a-și evita colegii, dar rămânea în urmă cu materia, pentru că singur nu reușea să parcurgă tot ce se făcea la orele de curs.
„Când mergeam la școală, în clasa a opta, mereu intram odată cu profesorii în clasă, la prima oră, pentru că nu voiam să stau cu colegii. Anul ală a fost anul în care mi-am dat seamă de orientarea mea sexuală și începusem să fac mici schimbări la mine, majoritatea la vestimentație. În pauze, colegii râdeau de mine și mă strigau gay-ule și îmi spuneau să duc hainele înapoi în dulapul mamei, deoarece erau mai largi și în culori deschise, uneori, poate, și neon. Nu voiam să schimb nimic la mine, îmi plăcea de mine, îmi plăcea stilul meu vestimentar, îmi plăcea tot, dar vorbele urăte din partea colegilor mă făceau să am îndoieli legate de mine.”
După multe luni în care Tudor s-a ferit de școală, a ales să ceară ajutor. Nu a mers la consilierul școlar, ci direct la un psiholog din afara școlii, deoarece mai știa cazuri de copii din școală care au trecut prin experiențe similare și pe care consilierul școlar i-a trimis direct la psiholog. După câteva ședințe la psiholog, Tudor a reușit să vină cu un plan pentru a-și ignora colegii. „Nici până acum, la 20 de ani, nu am reușit să trec în totalitate peste traumele din gimnaziu, dar am reușit să mă accept așa cum sunt, să lucrez la mine și să nu mă mai intereseze părerea celor din jur.”
Răzvan Prodan, în vârstă de 19 de ani, a povestit despre cum, pentru el, bullyingul nu se întâmpla doar la școală, ci și în vacanțe, pe stradă și oriunde mergea. „Toată viața mea am fost bullied pentru simplul fapt că sunt feminin, sunt autentic și că mă îmbrăcam diferit față de băieți, în general, chiar dacă aveam uniforme și toți eram îmbrăcați la fel. Toate jignirile au început din clasele primare. Mai apoi, în gimnaziu, lucrurile au început să fie din ce în ce mai vulcanice, mai agresive, colegii au început să arunce jigniri mult mai mari.”
El a continuat prin a spune că, deși lucrurile au început să escaladeze spre violență fizică, a găsit curajul necesar să discute despre cele întâmplate cu un consilier școlar: „Din păcate, nu am avut noroc de acel consilier pentru a mă susține și pentru a-mi oferi o perspectivă normală asupra lucrurilor care mi se întâmplau. Îmi spunea că este un lucru greșit și ar trebui să-mi aleg un model din seriale, ceva masculinitate toxică.”
Fiindcă la școală nu a primit suportul necesar, iar bullyingul a continuat să apară atât de la colegi, cât și de la străini, pe stradă, Răzvan a apelat la un psiholog, dar a și început să se ajute singur prin meditație, rugăciune și psihologie.
Consilierea școlară: greu de găsit
În încercarea de a lua un scurt interviu unui consilier școlar, mi s-a trântit ușa în nas la patru școli din Cluj-Napoca. La una dintre ele, mi s-a spus că doamna consilier chiar atunci ținea o lecție despre bullying și că va reveni în pauză să discute cu mine. La pauză, secretarele m-au anunțat că doamna director nu este de acord cu această chestie și că ar trebui să plec. La altă școală, am fost întrebată tot de o doamnă directoare „Nouă ce ne iese?”.
O altă școală, un alt secretariat, o altă doamnă directoare, unde mi s-a spus că doamna consilier nu este în școală și că nu va fi pentru o perioadă. Am întrebat dacă o pot căuta la un număr de telefon și mi-au spus că este ocupată.
După patru școli diferite, cu patru refuzuri diferite, am decis să apelez direct la un consilier, fără a merge la școală și a primi alt răspuns negativ. După un scurtă discuție cu Ana-Maria Amihaesei, consilier școlar ce îsi desfășoară activitatea la o școală gimnazială în Piatra Neamț și face parte din Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț, am aflat că la școală este necesară semnătura unui părinte pentru ca acel elev să poată merge la consiliere, iar tot cu acordul părinților, la consiliere poate participa și agresorul. „Există un plan operațional privind reducerea bullyingului: activități la clasă, aplicarea unor chestionare și analizarea lor, informarea părinților. Dacă se ajunge la situații grave, consiliul profesoral al clasei. Aici pot fi hotărâte acțiuni necesare pentru elevi: mustrare, scăderea notei la purtare etc. În fiecare școală, există un grup operațional impotriva bullying.ului, Directorul, dirigintele, părinții, toți sunt implicați în stabilirea unui plan de a diminua fenomenul.” Consiliera a spus că există cazuri ce depășesc sfera de consiliere și sunt sfătuiți să meargă la terapie
Un caz fericit de consiliere
Alexandra a îndurat doi ani de batjocoră din partea colegilor, până a ales să vorbească cu un consilier școlar. Nu a mers la dirigintă, ci s-a dus direct la cabinetul consilierului, unde a fost întâmpinată cu multă dragoste. „Mi-a spus că în acel cabinet sunt în siguranță și că orice vreau să spun pot spune, că ura mea față de colegi era normală. După câteva sedințe, am început să vorbim despre lucruri care îmi plac, care m-ar putea face să mă pot ajuta singură.”
A povestit cum acel consilier a ajutat-o enorm de mult și că despărțirea de el a fost dureroasă, întrucât a avut ședințe cu el până a plecat la liceu. „Am început să fac schimbări la mine, am pierdut în greutate, am făcut foarte mult sport, mi-am făcut o dietă echilibrată cu ajutorul unui nutriționist, în așa fel încât la liceu să nu se repete toată povestea din gimnaziu. Cumva, deși mă simțeam bine în corpul meu, am făcut toate aceste schimbări de frică. Consilierul din gimnaziu m-a făcut să realizez că problema nu era la mine, la corpul meu, ci la colegii mei, la gândirea lor.”
Ce putem face?
În România, există Telefonul Copilului pentru orice fel de agresiune care implică minori, iar acesta este 116111. Tot mai multe asociații încep să își îndrepte atenția spre școli și încearcă să diminueze pe cât posibil bullyingul, prin campanii online, mers în școli, chestionare, vorbit cu copii și așa mai departe.
Alexandra, Tudor și Răzvan Prodan le-au dat cu toții acelasi sfat persoanelor care trec prin astfel de experiențe: sunt multe persoane care trec prin aceleași lucruri. Nu-ți fie frică să ceri ajutor și iubește-te mai mult, deoarece tu ești tu, iar perioada rea o să treacă.
