„Îți provoacă o ciudat de imensă bucurie acel moment când te trezești la 1 noaptea, după ce n-ai dormit de nici nu mai știi când, iei toate hainele pe tine și știi că astăzi este ziua când urci la 6000 de metri, pentru prima dată în viața ta. După ce în ultimele două săptămâni ai îndurat frig, oboseală, lipsă de oxigen, în călătoria care te-a scos cel mai mult din zona de confort. Astăzi va fi ziua când îți vezi visul îndeplinit”, spune ghidul montan Alina Sorana Petică.
În mijlocul agitației orașului, în ritmul alert al vieții urbane, găsirea unui moment de liniște și relaxare pare a fi un lux rar. În acest context, o activitate simplă, dar profund revitalizantă, începe să atragă tot mai mulți adepți: hikingul. Pentru majoritatea, nu este doar o activitate fizică, ci și o modalitate de a-și regăsi liniștea în vârful munților, în mijlocul pădurii sau pe traseele bătute de vreme.
Pe măsură ce stresul cotidian pare să devină inevitabil, mare parte dintre noi simțim adesea că ne lipsește acea conexiune cu natura care să ne ajute să ne recăpătăm echilibrul mental și emoțional. Printre stânci și copaci, în razele calde ale soarelui sau în umbra pădurii, cei care practică hikingul găsesc un refugiu dincolo de aglomerația și poluarea orașului.
Iulia Talpalariu este o tânără studentă la Facultatea de Automatică și Calculatoare din București și a început să practice această activitate în urma unei competiții. „Am început hikingul pe bune după ce am fost cu niște colegi de-ai lui Andrei, prietenul meu, la o competiție de Ștafeta Munților, care a fost super dificilă pentru o începătoare, cum eram acum cinci ani.” Când vorbește despre influența drumețiilor în viața ei, Iulia spune cu zâmbetul pe buze că „se simte ca o metaforă a vieții: te pregătești, alegi destinația după diverși parametri, spre exemplu zonă, număr de kilometri, diferență de nivel, poze văzute pe Instagram cu locații superbe, vreme, și ce se întâmplă este că traseul poate fi foarte nemarcat, vremea schimbătoare, traficul până la traseu anevoios și nu mai poți face tot traseul.”
Alina Sorana Petică este din Târgu Mureș. Pentru ea, dragostea de munte a început de mică, ajungând ca în prezent să îi fie stil de viață. „Primul meu traseu pe munte a fost alături de părinți, în munții Ceahlău, pe vârful Toaca. Mi-a plăcut natura, mi-am dorit să urc mai sus ca să admir peisajele, am observat că efortul fizic este răsplatit pe măsură și mi-am dorit să explorez din ce în ce mai mult și alte locuri din țară și din întreaga lume.” Susține că muntele a învățat-o enorm de multe: „Am învățat să am încredere în mine că pot face lucruri dincolo de orice mi-aș putea imagina. Am învățat să îmi înving temerile și să controlez fricile ca să ajung să le depășesc. Am învățat că munții sunt asemeni unui parcurs în viață. Nimic memorabil nu se obține ușor. Trebuie să muncești dacă îți dorești să fii răsplatit pe măsura eforturilor tale.”
„În natură te simți liber, neconstrâns, plin de viață”
Drumeția induce meditația. Pui un picior în fața celuilalt timp de câteva ore și singura decizie pe care trebuie să o iei este cât timp să te oprești și să te bucuri de priveliști. În acest sens, în Japonia, a fost inventat termenul de Shinrin-yoku, în 1982 . Tradus în română ca „baia de pădure”, el face referire la o plimbare prin pădure într-un ritm lent, fără a avea asupra ta un dispozitiv electronic, făcându-ți astfel timp să absorbi din natura ce te înconjoară. Practica a fost sugerată de medicii japonezi, în urma conștientizării efectelor negative ale depresiei, suprasolicitării senzoriale provocate de agitația urbană și a orelor lungi petrecute în fața unui birou.
„În natură te simți liber, neconstrâns, plin de viață, pe când în agitația orașului omul nu mai are timpul acela de răgaz, de liniște, de acceptare. În oraș, oamenii sunt mereu grăbiți către serviciu, apoi către casă și uită importanța pașilor și să trăiască în clipa prezentă, mereu se proiectează în viitor și de aceea stresul și anxietatea sunt mari”, îmi spune Iulia.
O pauză din cotidian
Cercetările au asociat un stil de viață mereu agitat cu numeroase rezultate negative asupra sănătății, inclusiv un risc crescut semnificativ de mortalitate. Potrivit unui articol realizat de cinci cercetători americani, publicat în National Library of Medicine, studiile asupra tehnicii Shinrin-yoku au arătat că beneficiile acesteia includ scăderea tensiunii arteriale, scăderea nivelului de stres (măsurat prin activitatea cortexului prefontal și cortizolul salivar), întărirea sistemului imunitar.
Mulți drumeți declară că hikingiul nu se simte ca un exercițiu sau ca un antrenament la sală. Acest aspect a fost constatat într-un studiu care atestă că subiecții au ars mai multe calorii decât alergătorii sau oamenii care se plimbă, deoarece aveau tendința de a petrece perioade mai lungi de timp în aer liber, bucurându-se de natură, decât dacă ar face exerciții în interior.
Iulia observă beneficiile pe care hikingul le are asupra vieții ei, precizând că o ajută să se conecteze, în principal, cu corpul ei prin mișcare și prin sentimentul de libertate. „Când te găsești parte din natură, e totul mai ușor și poți să te înțelegi mai bine pe tine însuți și apoi pe cei din jur. Te aduce în momentul prezent, când pașii tăi și respirația ta sunt cele mai importante, readuce bucuria că ai văzut o floare colorată sau o pasăre deosebită și te face să te simți că îți faci partea în viața ta, că ești suficient și ce trebuie să faci e doar să continui să mergi.”
Alina spune că pentru ea este pură terapie: „Este deconectare pentru a simți adevărata libertate. S-a dovedit că activitățile în aer liber sunt benefice asupra sanătații, dar și asupra minții. Așadar, orice ieșire în natură, fie ea și de 1-2 ore, te poate încărca cu energie suficientă și cu motivația necesară să te trezești cu zâmbetul pe buze a doua zi.”
Sfaturi pentru începători
Ca în orice alt sport, începutul este dificil pentru toată lumea. Fie că vorbim despre echipamente, fie despre activitate în sine, nu știm exact de unde să ne informăm, de ce avem nevoie, ce trasee sunt adecvate pentru noi. „Să înceapă să meargă pe munte! Pur și simplu!”, a fost răspunsul asemănător al celor două femei. Alina adaugă însă că ar trebui să avem grijă la traseele pe care le alegem. „Să înceapă cu trasee ușoare, pe măsura condiției și pregătirii lor fizice. Să nu meargă singuri pe traseu, din considerente de siguranță. Să fie curajoși, dar să își facă un research înainte de a porni, să se documenteze cu privire la distanța și diferența de nivel a traseului, numărul de ore necesare pentru a-l parcurge, să verifice prognoza meteo, să se echipeze potrivit cu încălțăminte și haine de munte, iar dacă nu au încredere că pot face asta pe cont propriu, cel puțin la un nivel începător, atunci să apeleze la cineva cu experiență, fie el un prieten sau un ghid autorizat.”
Concluzia sfaturilor este trasă de Iulia:
Când sunteți pe munte, observați în jurul vostru, nu vă grăbiți să ajungeți să faceți poză în vârf.
„Cel mai inspirațional moment pentru mine a fost atunci când am urcat prima dată un vârf de 6000 de metri, în munții Himalaya. Nici nu îmi imaginam că aș fi capabilă vreodată să fac așa ceva. A fost momentul care mi-a deschis orizonturile de explorare și care m-a ajutat să mă cunosc mai bine din toate punctele de vedere. Este, probabil, cel mai mare efort pe care l-am făcut vreodată, dar satisfacția de la final este pe măsură.” Experiența ei este susținută de o postare de pe Instagram, unde Alina își dorește să motiveze cât mai multă lume să încerce această aventură: „Îți provoacă o ciudat de imensă bucurie acel moment când te trezești la 1 noaptea, după ce n-ai dormit de nici nu mai știi când, iei toate hainele pe tine și știi că astăzi este ziua când urci la 6000 de metri, pentru prima dată în viața ta. După ce în ultimele două săptămâni ai îndurat frig, oboseală, lipsă de oxigen, în călătoria care te-a scos cel mai mult din zona de confort. Astăzi va fi ziua când îți vezi visul îndeplinit.” De atunci, a revenit în Himalaya încă de două ori, însă de data aceasta a urcat la 6000 de metri în rolul ghidului care îi ajută acum și pe alții să trăiască aceleași experiențe și emoții puternice, într-o călătorie memorabilă, pe care probabil o trăiești o dată în viață.”
„Prima dată, la competiția Ștafeta Munților, traseul pornea de la Cabana Voina și ducea undeva pe Vârful Păpușa din munții Iezer Păpușa. Traseul era prea dificil pentru mine, având o diferență de nivel de circa 1200 m, fiind și primul de acest calibru. Era prima oară și când purtam noii mei bocanci de munte și nu aveam îmbrăcămintea adecvată, doar o pelerină de ploaie care pe munte m-a ferit de ploaie maxim cinci minute.” Coborârea a fost pe un traseu neoficial, marcat doar pentru competiție de către organizatori, iar ploaia, ceața deasă și iarba înaltă nu făceau decât să îngreuneze călcatul corect. „Ultimele ore din coborâre am plâns, crezând că nu am nicio șansă să ajung jos.” La final, după toate peripețiile, Iulia a aflat că nu știa să coboare cum trebuie. Cu toate acestea, după câteva săptămâni, a revenit la următoarea cursă de Ștafeta Munților, contraintuitiv, dar așa de tare i-a plăcut. Concluzia: „Ia-o mai ușor, Iulia, cumpără o pelerină de calitate și când mergi pe munte, așteaptă-te să plouă, nu poți controla asta, you just have to keep going.”
