Bucuria ca stil de viață la Centrul de Zi pentru Seniori Nr. 1 din Cluj-Napoca

    „Scuză-mă, tinere, tu de ce nu te bucuri?” E întrebarea pe care o primesc de la o senioară care tocmai s-a oprit din dans și mă privește cu blândețe. Nu sunt obișnuit să vorbească prea multe persoane cu mine atunci când filmez un eveniment. Adesea, mă concentrez atât de intens pe activitatea mea și pe echipamentele cu care lucrez, încât simt că devin invizibil pentru ceilalți oameni și nu observ că expresia mea se schimbă, devenind ușor încruntată. Așa s-a întâmplat și de această dată, când, aflat la aniversarea a 26 de ani de existență a Centrului de Zi pentru Seniori Nr. 1 din Cluj-Napoca, m-am simțit „trezit” din filmările mele de întrebarea plină de compasiune a unei senioare. „Dacă vrei, îți țin eu camera câteva minute și hai să dansezi și tu. De viață trebuie să te bucuri la orice vârstă, mai ales când ești tânăr. La vârsta noastră, poate nu ne mai ajută atât de mult încheieturile, dar încercăm să le mai dezmorțim dansând”, a mai adăugat simpatica doamnă. Am privit-o mai bine, încercând să-mi dau seama dacă glumește: mă aflam deja de trei ore în sala de dans și nu văzusem niciodată oameni care să danseze cu atâta energie și bucurie de viață… și toți erau pensionari. Eu obosisem după câteva înregistrări și mă mai așezam pe o canapea, verificându-mi camera, iar seniorii din fața mea se prindeau în dansuri cu mai multă pasiune și nu păreau să se oprească prea curând. Îi priveam cu admirație și curiozitate, iar bucuria lor mă învăluia, făcându-mă să uit de grijile mele obișnuite. Mă relaxam și eu pe melodiile mai lente, mă-nsuflețeam din nou când se pornea o horă și le simțeam entuziasmul nemărginit când începeau dansurile grecești. 

    Se organizează multe activități la Centrul de Zi pentru Seniori Nr. 1 și sunt cel puțin la fel de multe ocazii de sărbătoare. Vara, când am început eu să lucrez ca voluntar, e o perioadă mai liniștită, de pauză, pentru că e sezonul vacanțelor. Odată cu prima lună de toamnă, se revine la un program mai bogat și încep să se organizeze diferite cursuri. Sunt și activități mai liniștite, pentru momentele în care simți nevoia să iei o pauză de la agitația societății, să te relaxezi pe un fotoliu la o partidă de șah, scrabble sau rummy și să povestești în tihnă cu partenerul de joc. „Sosești dimineața, îți găsești activitatea care te interesează și poți sta până după-amiază”, povestește doamna Ionela Pop, care e și voluntară în cadrul Centrului. „Poți să schimbi activitățile. Dacă nu-ți place una sau te-ai plictisit, începi ceva nou: acum joci un rummy, mai târziu te duci la gimnastică, pictură, cântec… le poți îmbina pe toate și asta e minunat. Sunt la centru din 2010, la primăvară împlinesc 75 de ani. De când am venit aici, m-am simțit ca în familie. M-am acomodat repede. La început, nu erau chiar atât de multe cursuri, dar, pe parcurs, au tot dezvoltat  și ne-am adunat câțiva, un grup… am început să facem dansuri, teatru, diferite activități la care tânjeam înainte și nu știam că o să pot ajunge vreodată să fac așa ceva”.

    Se spune că vârsta e doar un număr și că niciodată nu e prea târziu să îți urmezi pasiunile. Mulți oameni își abandonează hobby-urile sau le pun într-un plan secundar, odată cu înaintarea în vârstă. După cum menționează două studii (1, 2), responsabilitățile sporite (precum o slujbă cu normă întreagă sau întreținerea unei familii) pot să ne ofere senzația de presiune și ne pot determina să renunțăm la pasiunile noastre. Deși există multe studii care demonstrează efectul benefic al hobby-urilor asupra sănătății noastre mintale (inclusiv în rândul seniorilor), ne lăsăm frecvent copleșiți de grijile de zi cu zi și tindem să amânăm micile activități care ne fac plăcere. Cu toții avem pasiuni și curiozități pe care ne dorim să le împărtășim cu ceilalți, dar nu intenționăm să le transformăm într-o profesie (sau, poate, nu avem curajul să ne imaginăm această posibilitate). Iar când familia sau jobul ne solicită mai mult timp din viața noastră și mai multă atenție, hobby-urile sunt primele pe care alegem să le sacrificăm.

    Pentru unii, acest echilibru se schimbă odată cu pensionarea, când ritmul intens de activitate profesională ar trebui să fie înlocuit de lentoarea clipelor de relaxare. Atunci, ne prioritizăm ocupațiile după alte criterii (poate mai subiective) și ne dăm voie să explorăm domenii diferite, care nu sunt legate de cariera pe care am avut-o. Am cunoscut seniori care au lucrat zeci de ani în industria tehnică sau au explorat științele exacte, iar acum își găsesc bucuria în artă. Fie că sunt începători sau profesioniști, împărtășesc același entuziasm pe care îl transmit și publicului prin dans, pictură sau cântece interpretate în cor. „Majoritatea nu au făcut muzică, deci a trebuit să găsesc un limbaj comun. Până când l-am descoperit, a trecut timp, dar, căutând, am învățat să-i îndrăgesc.”, relatează Emil Siegbert Maxim, dirijor și fost profesor la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. „Le-am spus multe lucruri, pe lângă muzică, pentru că am vrut să-i îndemn spre exprimare colectivă. Corul este unul dintre cele mai importante mijloace de a aduna oamenii… și uite că seniorii vin cu bucurie la o asemenea activitate”.

    Am filmat câteva spectacole la care au participat și seniorii Centrului, fără să-mi dau seama, de la început, că oamenii din fața mea sunt amatori. E un cuvânt atât de potrivit pentru ei, dar pe care îl folosim adesea în mod eronat (atribuindu-i sensul de „începător”). Așa cum mi-a explicat domnul Siegbert, e important „să plecăm de la analiza cuvântului: amatoramoamarea iubi… Tu iubești ce faci? A fi amator nu înseamnă că nu depui efort. Cum să realizezi ceva fără să depui un efort? Cine să facă în locul tău efortul? […] Asta e satisfacția mea: că am făcut împreună cu ei”.

    Scopul acestor activități (și unul dintre obiectivele principale ale instituției) este formarea unor comunități pentru seniori. „Dacă ar trebui să alcătuim o listă a problemelor cu care se confruntă vârstnicii clujeni, am putea să le menţionăm pe cele identificate în timpul celor 17 ani de activitate şi anume cele legate de: sănătatea fizică şi psihică specifice vârstei înaintate, independenţa financiară şi fizică, de abuzuri sau dependenţe. Cea mai acută dintre probleme este aceea legată de marginalizarea socială a vârstnicului, odată cu pensionarea”, se menționează pe site-ul Centrului de Zi pentru Seniori Nr.1. Numeroase studii identifică singurătatea drept o problemă importantă pentru persoanele din această categorie de vârstă și corelează apartenența la o comunitate cu o calitate sporită a vieții. Odată cu încetarea activității profesionale, majoritatea persoanelor resimt această nevoie de socializare și e important să existe locuri care să faciliteze relaționarea. Despre Centru, Ionela Pop spune că e „un loc unde te primește cineva cu drag, unde sunt colegi cu care poți schimba câteva impresii, poți discuta și necazuri și bucurii, să le împărțim pe toate. Când am venit prima oară aici, nu cunoșteam chiar pe nimeni, dar cu timpul, dacă te deschizi un pic, una-două îți găsești prieteni”.

    În ultimii ani, a crescut numărul proiectelor de integrare socială la nivel național, dar, dintre cele care se adresează seniorilor, sunt foarte puține instituții care oferă o gamă atât de variată de activități ca CZS1. Majoritatea se axează doar pe consilierea socială sau pun accent pe odihnă și asistență medicală. Și la acest centru există servicii de kinetoterapie și fizioterapie, discuţii de grup pe teme legate de sănătate, relaţionare, educaţie civică, dar cred că cel mai bun mod de a forma comunități e prin mobilizarea oamenilor pentru pasiuni comune. Curiozitatea și iubirea pentru creație ne ajută să formăm relații, atât cu cei de vârsta noastră, cât și între generații, după cum am aflat de la doamna Raveca Popa: „Tot ce fac aici îmi place și e multă veselie… uite, lucrul manual e un deliciu pentru mine, mă relaxează și am deprins cunoștințe noi. Am învățat să fac brățări de mână frumoase de la voluntarul nostru care venea vinerea și acum le fac și familiei. Am învățat-o și pe nepoțică să pună mărgeluțe, iar eu îi fac doar nodul ăla pe care nu-l știe încă. Și ea își dorește, se străduiește să învețe să facă brățara de la cap la coadă. Mă bucură tare mult, e pur și simplu minunat”. Tehnologia și lumea se schimbă, dar uneori hobby-urile noastre reușesc să treacă testul timpului, ajutându-ne să împletim legături mai strânse cu familia. Activitățile de la Centru formează punți între generații, iar unele cursuri reușesc să-i unească pe seniori inclusiv cu rudele de peste hotare. „Ei vin aici dintr-o necesitate stringentă, spune Mariana Arghir, organizatoarea cursului de limba engleză. Marea majoritate au fie copii, fie nepoți plecați în străinătate, care știu să folosească limba română pe unde sunt sau nu știu să o folosească… motiv pentru care, dacă (seniorii) ajung acolo unde sunt copii și nepoții lor, trebuie să se adapteze situației și sunt obligați să învețe limba engleză”.

    Educația continuă devine din ce în ce mai necesară în zilele noastre, fie pentru a ne adapta unei societăți moderne în continuă schimbare, pentru a ne proteja în fața manipulării și dezinformării sau pur și simplu ca mijloc de satisfacere a aspirațiilor și curiozităților personale.

    Universitatea Vârstei a Treia (U3A) este un proiect destinat seniorilor din Cluj-Napoca, realizat ca un parteneriat între Fundația UBB, Asociația EduNation și Primăria Cluj-Napoca. Scopul său este promovarea educației pe tot parcursul vieții, oferindu-le participanților oportunitatea de a învăța lucruri noi din domenii variate, precum psihologie, sociologie, literatură, drept, educație financiară sau sănătate publică. Este o inițiativă relativ nouă, iar majoritatea studenților sunt seniori de la CZS1 al Primăriei Cluj-Napoca. Amalia Bârză Lupaș urmează cursurile de Teologie Ortodoxă și mi-a demonstrat prin poveștile sale de viață, că nu prețuim suficient oportunitățile educaționale pe care le avem la dispoziție astăzi. „Facultatea de Teologie a făcut un fel de proiect cu centrul nostru. Doamna Mihaela (coordonarea centrului) a întrebat cine vrea să participe și eu am spus: toată viața am suferit că nu m-au lăsat (autoritățile comuniste) să fac facultate. […] Dar acum mi s-a împlinit un gând și sunt mulțumită. Băiatul meu spune: mamă, să-ți cheltui toată pensia cât trăiești, că bani nu-ți pun în sicriu, în schimb diploma ți-o pun. Aici, la centru, fac grafică, am făcut multe lucrări, mi-am făcut și un autoportret, fac dezvoltare personală, scrabble, rummy, râsoteca… La râsotecă, suntem un grup de vreo 18 persoane și spunem bancuri, ne distrăm, facem poezii. Apropo, știi câți ani am? 12 ani… până la sută. Așa m-am prezentat și la facultate”.

    Când ești tânăr, viața pare o bătălie continuă, o revoltă împotriva tuturor greutăților care apar în cale. Dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, cred că această revoltă se transformă, iar problemele mărunte sunt înlocuite de experiențe de viață mai adânci și mai complexe. Îmi pare fascinant și aproape incredibil să văd oameni care, în ciuda tuturor încercărilor prin care au trecut, găsesc încă puterea de a zâmbi, de a se entuziasma și de a răspândi bucurie în jurul lor. Îmi amintesc cum, ridicându-mă de pe canapea pentru ultimul dans al zilei (la serbarea a 26 de ani de existență a CZS1), nu mai simțeam oboseală, iar gândurile mă lăsaseră în pace să mă bucur de moment. Era un dans grecesc, iar cântecul de pe fundal vorbea despre iubirea aceasta simplă care ne luminează viața. Îți dai seama cât de prețios și minunat este un moment atunci când uiți de tine și devii parte din el. Parcă mâna mea nu mai era cea care ghida camera, ci muzica și mișcările seniorilor o făceau să danseze în armonie cu ritmul lor. Poate cea mai importantă lecție pe care am primit-o de la persoanele acestea minunate pe care le-am întâlnit la Centru este că fericirea nu este o căutare învăluită în incertitudine, ci un proces continuu, un act de voință pe care îl cultivăm prin conexiunile cu cei din jur, prin atenția și curiozitatea cu care primim tot ce ne înconjoară. Dincolo de succesul profesional pe care mulți îl urmăresc astăzi, putem învăța de la acești seniori să apreciem mai mult pasiunea autentică și conexiunile sincere. Iar „dacă e vorba de o performanță”, spune Emil Siegbert Maxim, „atunci este cea care se referă la atașament. Este cea mai de preț performanță de care trebuie să fie capabil un om”.

    Pentru a beneficia de serviciile oferite de Centrul de Zi pentru Seniori Nr. 1, persoanele interesate trebuie să fie pensionari și să aibă domiciliul în municipiul Cluj-Napoca. Actele necesare pentru înscriere sunt Cartea de Identitate (C.I.), cuponul de pensie și o adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau de un specialist, care să menționeze afecțiunile cronice ale solicitantului (necesară pentru accesul la servicii precum kinetoterapie sau fizioterapie).