„Salut! Întrebare random: Poți să aduci un desfăcător de vin? :)” sunt cuvintele care rezumă cel mai bine modul în care se încheie (și uneori ia naștere) un întreg proces de creație artistică. Dincolo de asta se ascunde un adevăr important, pentru că arta nu își are originile în niște reguli atent stabilite, iar provocările și bucuriile care însoțesc acest domeniu urmează drumul lung și neclar al emoțiilor. Căutând să înțeleg dificultățile pe care le întâmpină tinerii artiști, am abordat două perspective (la fel de sincere și realiste): una oficială (așa cum impun majoritatea interviurilor) și propria observație, neprofesionistă, dar care nuanțează mai fidel provocările emoționale.
Gestionarea emoțiilor
Până la întrebarea din introducere, care celebrează trei nopți de înregistrare într-un studio profesionist (a unei singure piese), se ascund săptămâni întregi de repetiții și efort creativ. Am remarcat acest lucru încă de la primele cadre filmate pentru trupa de rock alternativ Dean Klooge. Când fiecare oră se contorizează și cânți în fața unor profesioniști, nu îți permiți să irosești niciun moment, mai ales dacă e prima ta înregistrare de studio. E un pas important pentru fiecare trupă aflată la început de drum, o recunoaștere profesională ca un proces inițiatic pentru o etapă superioară. Deși obișnuiesc să mă îngrijorez excesiv înaintea fiecărei filmări, simțeam că oamenii din fața mea sunt chiar mai emoționați decât mine. Fie că vorbim de o pregătire mai atentă a instrumentelor, de o joacă repetată cu șuvița de păr sau cu inelul de pe deget, toate sunt gesturi mici, care rostesc aceeași neliniște. Teama aceasta se risipește încet când intri în exercițiu și lași toate repetițiile să îți ghideze ușor mâna sau vocea. Se poate spune că gestionarea emoțiilor e prima (și poate cea mai mare) provocare din listă. „Aș fi zis urcatul pe scenă, deși prima oară n-am avut emoții așa mari”, spune Alex Șerban (chitarist Dean Klooge). „Cel mai frică mi-a fost de modul în care cânt, de corectitudinea cu care cânt, să nu greșesc și greșeala să fie proiectată pe întreaga situație. Încă nu am trecut 100% peste asta, dar am găsit metode prin care să atenuez ce se întâmplă”.
E ușor să te simți copleșit în fața criticilor și scenariilor negative, mai ales când acestea pornesc din propriile gânduri. Fie că vorbim de o înregistrare în studio sau de un concert live, cel mai bun instrument cu care putem combate valul de emoții e repetiția. „Anii trecuți, am avut câte un concert mare în fiecare toamnă, pentru care ne pregăteam câte o lună-două înainte, foarte intens, și asta se simte… se simte inclusiv acum, pentru că nu mai avem aceeași presiune la repetiții, ne-a făcut bine perioada de încălzire,” povestește Tudor Sîntoma, chitaristul principal și vocalistul trupei Dean Klooge. Adesea, cei mai duri critici suntem noi înșine și e un pas important să putem trece peste micile erori, să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai generală și să ne bucurăm de moment așa cum se cuvine. „Am observat asta la mai multe concerte la care simțeam că am greșit destul de rău, dar, la final, publicul spunea că a fost foarte fain. E greu pentru tine, ca artist, atunci când ești pe scenă, dar ajută mult să privești imaginea de ansamblu, cum a fost concertul per total, nu doar cum ai cântat tu într-un anumit moment. Publicul nu vede greșelile tale individuale, el vede toată imaginea”.
Atribuirea corectă a erorilor
La fel de important e să poți discerne între propriile erori (care pot fi corectate ulterior) și situațiile care nu depind de tine. „Poate să fie o interacțiune cu publicul pe care o simți puțin ciudată sau efectiv ai cântat o notă greșit. În cazul problemelor tehnice, e mai ușor, nu te critici așa aspru… te gândești că nu a fost chiar vina ta. Eu performez pe scenă, dar dacă nu merge un microfon sau mi se taie semnalul la chitară, asta este, se întâmplă”, continuă Tudor. Am putea să numim această provocare: atribuirea corectă a erorilor. Distincția între propriile greșeli și problemele externe e un obstacol constant, peste care artiștii trebuie să treacă.
„De obicei, îți aprinzi o țigară și deschizi o bere”, glumește Horia Holobâcă (vocalist și chitara bass, Dean Klooge). „Ideea e să accepți orice critică, feedback cu un dram de sare și să schimbi ce poți schimba… sau ce consideri că trebuie schimbat, pentru că, de multe ori, faci lucruri pe care lumea pur și simplu nu le înțelege. Tu faci ceva intenționat, că-ți place, și cineva poate să zică: nu rezonez cu asta. Atunci, trebuie să treci criticile astea prin filtrul tău și să vezi ce e relevant și ce nu, ca să nu te afecteze în mod exagerat. Încearcă să nu iei drept critici personale lucrurile care nu țin de tine. Dacă omul îți spune că nu s-au auzit bine vocile, nu e vina ta, sunetistul se ocupă de asta sau boxele sunt slabe sau ceva care e în afara controlului tău a făcut ca vocea să nu se audă cum trebuie. Data viitoare, te străduiești să meargă totul mai bine. E un mecanism de apărare, până la urmă, să nu te lași afectat prea tare. Nu există concert perfect.”
Iulia Vîlceanu, finalistă Românii au Talent, spune că „Depinde foarte mult la ce ne referim prin critici. Cred că foarte mult hate e ascuns sub umbrela ideii de critică constructivă şi aproape orice reacție aici este imediat văzută ca dovadă că generația asta e pur și simplu prea sensibilă. Cu asta nu sunt de acord absolut deloc. Cred că e foarte important să ținem cont de intențiile din spatele oricărui comentariu înainte să ne întrebăm ce putem să luăm cu noi în procesul nostru de dezvoltare de acolo. Cel puțin, asta încerc să fac și eu.”
Echilibrul rolurilor: artist versus promoter
Majoritatea criticilor răutăcioase pot fi observate preponderent în mediul online, unde platformele de social media sunt recunoscute pentru „recompensarea” conținutului care generează reacții emoționale intense (precum ura, revolta). Pe de altă parte, platformele digitale par imperios necesare în prezent pentru formarea unei comunități și menținerea legăturilor cu profesioniștii din domeniul tău. Ele îți oferă posibilitatea de a câștiga vizibilitate, de a-ți pune în valoare munca și abilitățile creative. De-aici ia naștere următoarea problemă pe care o întâmpină orice artist în drumul său profesional și care reprezintă un test pentru propria identitate: promovarea cu succes, în timp ce încerci să rămâi fidel valorilor tale. Am putea să numim acest conflict interior – echilibrul rolurilor: artist versus promoter.
„E foarte greu să te promovezi, să te păstrezi integru în timp ce faci marketing, având în vedere faptul că trebuie, totuși, să te vinzi. E dificil să echilibrezi viața de artist cu viața de promoter… și student, dar pe asta o împaci mai ușor. Tu alegi să fii artist și student, dar pe lângă asta, îți dai seama că trebuie să mai fii și manager și promoter, să faci și marketing și booking, o mulțime de lucruri în plus. Trebuie să le împaci pe toate în același timp, dar să încerci să fii și mai bun decât restul, ca să atragi atenția, să faci și constant, ca să nu pierzi favorurile algoritmului (care nici dracu’ nu știe cum funcționează, că unele videoclipuri au succes, altele nu, dar tu n-ai făcut nimic diferit între ele). No, poate trebuie să vorbim și noi cu cine a lucrat Călin Georgescu, că e foarte bun și nu ne-ar strica și nouă așa promovare”, adaugă, în glumă, Horia.
Rețelele de socializare au un impact semnificativ asupra modului în care este distribuit conținutul artistic și inclusiv asupra modului în care acesta e consumat de către urmăritori. Treptat, preferințele publicului au fost ghidate de către algoritmi, iar capacitatea de atenție, mai ales în cazul tinerilor, a scăzut constant (așa cum arată un studiu publicat în Multi-Disciplinary Journal și o analiză recentă, care ia în calcul și impactul inteligenței artificiale).
„Ceva ce mă întristează şi nu cred că se va regla anytime soon”, spune Iulia. „Este efectul pe care îl au modalitățile actuale de promovare (care oricum valorează cel puțin jumătate din probabilitatea de succes a muzicii în ziua de azi, fie că ne place să recunoaștem sau nu) asupra muzicii care se lansează. Mi-e foarte dor de albume, care par să fie din ce în ce mai rare la noi. Când până și o piesă o reducem la 15 secunde virale, e greu să mai vorbim despre proiecte mai ample. Nu e imposibil, dar e mai greu. Aici mi-ar plăcea mult să se schimbe ceva”.
Chiar dacă algoritmii dictează parcursul unui material în mediul digital și favorizează anumite tipuri de postări, calitatea conținutului este cea care oferă valoare artistului. „Cum te faci cunoscut? Din ce am văzut până acum, din vorbă-n vorbă au cam mers lucrurile… word of mouth. Dacă omul merge la concert și-i place, după, le spune și prietenilor. Cea mai eficientă promovare e să-ți faci treaba bine live”, se completează unul pe altul Alex și Horia. Interpretarea originală în fața publicului e o modalitate sigură de a-ți demonstra autenticitatea și a te face cunoscut. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu industria muzicală și nici nu vor să apeleze la social media pentru promovare, există mereu concursurile de talente. Despre oportunitățile care vin la pachet cu astfel de experiențe, povestește Iulia Vîlceanu, finalistă Românii au talent: „Mi-a deschis niște uși la care înainte nici nu cred că aș fi îndrăznit să bat. Fără experiență RAT nu aș fi ajuns acum să fac muzică alături de oameni pe care îi admir profund. Mereu o să am foarte multă recunoștință pentru asta și pentru toți oamenii care au ajuns la muzica mea prin prisma emisiunii”.
Alegerea colaboratorilor
Concursurile reprezintă o adevărată rampă de lansare, iar dacă valoarea ta artistică e recunoscută și susținută de profesioniștii din domeniu, poți începe colaborări din care să înveți cele mai importante lecții despre industria muzicală și chiar despre viață. „Experiența de a lucra cu Smiley mi-a îmbogățit foarte mult perspectiva asupra muzicii, am prins din zbor multe lucruri la care nu m-aș fi gândit înainte, care pot să make or break o piesă. Cred că cel mai important lucru cu care am rămas de la el este să te bucuri întotdeauna de proces. Să experimentezi, să ridici mereu standardul, să nu rămâi încorsetat într-o idee, ci să cauți mereu să te surprinzi”, continuă Iulia. Așa ajungem la o altă dificultate cu care trebuie să se confrunte un artist aflat la început de drum: alegerea colaboratorilor.
„Ce colaboratori am avut? Mihnea de la Luna Amară, Tea Vișan, Mara Torge, Mara Kovacs, Antonia Șamșodan… Anto, ea e de-a casei, o să vină să înregistreze pentru albumul nostru și, pe viitor, vom înregistra și noi pentru piesele ei. Uite, am mai făcut un fel de colaborare cu Iulia, Villia pe numele de scenă, la un concert, a cântat și cu noi și în deschiderea noastră. Colaboratorii sunt oameni pe care-i cunoști, despre care știi că sunt buni și că pot să-ți aducă ceva în plus la piesă. Te gândești că se potrivesc și că pot să contribuie în mod pozitiv… cam ăsta e criteriul. Pentru mine, cele mai faine momente de la înregistrări (și pentru albumul acesta, dar și la EP-ul de dinainte) au fost, de departe, momentele cu colaboratorii”, își amintește Horia. Relațiile pe care le dezvoltă tinerii artiști pot fi un factor semnificativ pentru succesul lor profesional, așa cum arată un studiu publicat în ACM Digital Library. Fie că vorbim de artiști cunoscuți care pot să-ți devină mentori, fie de colegi pasionați, oamenii cu care alegi să lucrezi te pot învăța lecții semnificative prin simpla lor prezență, prin deschiderea și entuziasmul cu care trăiesc actul artistic. „La EP am avut vreo 10 colaboratori într-o zi, pentru că am făcut un cor pe una din piese. Ne-am întâlnit la Casa de Cultură, într-o sală de sport care nu mai e folosită și am zis: hai să facem aici, pentru că e un ecou interesant. Am pus două microfoane și am înregistrat toate vocile, cred că eram mai mult de 10 oameni. Faptul că am cântat toți, împreună, a fost o experiență foarte faină.”
Gestionarea costurilor de producție
Colaborările nu se rezumă exclusiv la artiștii cu care alegi să produci o piesă. De multe ori, sprijinul tehnic valorează cel puțin la fel de mult pentru evoluția tinerilor muzicieni. „Casa de Cultură ne-a oferit acest loc în care să repetăm și asta înseamnă mult pentru noi. Altfel, am fi fost nevoiți să investim mulți bani într-un studio și chiar ne bucurăm de acest ajutor”, continuă Tudor. În legătură cu acest aspect, trebuie să recunosc că mi-am pus câteva întrebări firești (pe care, probabil, și alți cititori neexperimentați le-ar adresa): cât ar putea să valoreze costurile de înregistrare și, dacă într-adevăr sunt ridicate, de ce se spune că tehnologia a dus la democratizarea resurselor? Explicațiile le primesc tot de la Tudor: „Sub 50 de lei pe oră, nu prea găsești studiouri profesioniste în care să poți repeta… și așa sunt destul de puține locuri. […] Da, în ziua de azi, e mult mai ușor să faci muzică pe cont propriu decât era în trecu. Adică poți să faci pe un calculator, de la zero, o piesă. Dar acum depinde despre ce tip de muzică vorbim, pentru că dacă vrei sa faci ce facem noi îți trebuie un spațiu în care să înregistrezi, ai nevoie de tobe, de instrumente adevărate. Dacă vrei să faci EDM sau alt gen de muzică electronică, nu-ți trebuie decât un laptop și niște căști”. „Dincolo de asta, e social media și marketing, nu trebuie să te mai zbați atât să obții mii de concerte și să te duci într-o parte și alta. Nu vreau să pară că nu respectăm artiștii care fac asta, e doar altă mâncare de pește. Noi am ales să facem genul ăsta de muzică, pentru că asta ne place”, completează Horia.
Costurile financiare depind, astfel, în cea mai mare măsură, de tipul de muzică pe care alegi să-l faci. Fie că vorbim despre investiții în instrumente profesionale și închirierea unui studio sau despre achiziția unui soft de editare și câteva echipamente tehnice pentru birou, un artist aflat la început de drum se va confrunta mereu cu gestionarea costurilor de producție. E adevărat că muzica se dezvoltă odată cu tehnologia și că noile revoluții digitale par să amenințe unele sectoare, dar e dificil să reproduci creativitatea și emoția umană, așa cum un sunet înregistrat pe computer nu poate fi comparat cu varianta originală ascultată live, în fața instrumentului muzical. „Nu poți să înlocuiești cu AI muzicienii, să pui inteligența artificială să cânte live… asta n-ar avea sens. Uite, au apărut din ce în ce mai mulți DJ, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt trupe care să cânte. Poate o să fie și concerte AI, dar tot o să fie un loc pentru oameni cu instrumente pe scenă, pentru că e altă experiență pentru public” spune Tudor. „E multă energie în relația cu publicul… un alt schimb de energie de la persoană la persoană, respectiv de la artist la public, față de o persoană la o mașinărie sau algoritm”, adaugă Alex.
Definirea propriului stil
Muzica e influențată profund de tehnologie, dar nu într-o manieră distructivă. Genurile clasice rămân relevante în lumea modernă, fiind reinventate de noile generații, de multe ori, cu ajutorul mijloacelor digitale. Dacă în muzica electronică asistăm la o cultură a remixului, nu ar fi absurd să spunem că întregul domeniu se află într-un continuu proces de redescoperire, iar artiștii tineri își definesc propria nișă, la intersecțiile genurilor clasice. „Oamenii nu prea mai ascultă genuri, nu mai e așa relevant genul muzical, mi se pare. Lumea are toată muzica la degetul mic și alege din fiecare ce îi place mai mult. Genurile erau mai relevante pentru perioadele în care se asculta muzica la vinil sau la casetă. Mergeai acolo unde scria rock, pentru că știai că-ți place un anume gen și ai niște bani pe care vrei să-i dai pe o casetă de rock”, spune Tudor.
Încă de la început, e bine să-ți definești un traseu orientativ, pe baza preferințelor tale, așa cum au procedat și Dean Klooge. „Nu știu dacă e un stil aparte, tinde un pic înspre rock alternativ, dar, cum fiecare are alte influențe, combinate toate, nu s-o îmbinat într-unul singur. Încă e destul de versatil”, consideră Alex. Deși evoluează cu timpul, definirea propriului stil (în limita extinsă a genurilor clasice) e o sarcină importantă pentru fiecare artist sau trupă. Sună clișeic, dar rămâne una dintre curiozitățile clasice, specifice oricărui interviu. „Vai, e cea mai proastă întrebare ever”, observă, râzând, Horia. „Cum a zis Mihnea: rock and roll, psychedelic și indie. Fiecare vine cu direcția lui și ne întâlnim undeva la mijloc. Fiecare are artiștii lui. De obicei, dacă trei dintre noi au o preferință pentru cineva, celui de-al patrulea sigur nu-i place. Așa se întâmplă de obicei, culmea… putem spune că avem o majoritate parlamentară, dar nu e deplină”. „La artiștii străini, suntem mai divergenți, pentru că fiecare are zona lui. În cazul artiștilor români e mai ușor, fiind mult mai puțini, acolo se întâlnesc gusturile noastre”, adaugă Tudor.
Rezolvarea conflictelor
Așa ajungem la următorul obstacol din listă, care se aplică nu doar trupelor, ci tuturor artiștilor care colaborează cu alte persoane în procesul lor creativ (fie că e vorba de producători, reprezentanți ai caselor de discuri sau agenții de marketing): rezolvarea conflictelor. „Cred că cel mai important e sa valorifici relația ta ca trupă și să încerci să vezi în perspectivă ce ai reușit să faci și câte poți să faci pe viitor. Practic, când fiecare e foarte implicat pe un lucru, e foarte ușor să se ajungă la certuri, că fiecare ține să iasă cumva… dar no, partea asta nu e așa importantă. De fapt, asta e partea care ar trebui să fie fun, partea de compus, de cântat. Partea mai grea e cea legată de business, pentru că aia nu e foarte naturală din perspectiva artistului, care apare cu muzica”, remarcă Tudor.
Fiecare conflict implică sacrificii pe care alegem să le facem în favoarea propriilor noastre preferințe. Poate cele mai profunde sunt conflictele interioare, atunci când trebuie să acceptăm faptul că nu toate problemele au o rezolvare și ne vedem nevoiți să renunțăm la lucruri importante pentru noi. „Niște note pe la facultate au ieșit mai mici decât ar fi putut să iasă, niște relații cu oameni… am fost în punctul în care a trebui să aleg: ok, mă duc la repetiții sau stau mai mult cu o persoană și am ales să repet, iar ăsta e un sacrificiu”, spune Horia. „La nivelul nostru, nici nu poți să spui că am făcut mari sacrificii încă. Cred că marile sacrifici de acum apar, dacă vom continua”, completează Tudor.
Și ce ne motivează să continuăm, să facem artă, să ne sacrificăm anumite lucruri pentru pasiunile noastre? Am vorbit mult despre obstacolele pe care le întâmpină un tânăr artist, dar oare ce valoare au ele dacă nu amintim și forțele care ne ajută să înaintăm, în ciuda tuturor greutăților?
Nevoia permanentă de creație
Principalul motor care ne angrenează în tot acest proces, am putea spune că e nevoia permanentă de creație. Așa cum povestește Iulia Vîlceanu despre începutul său artistic: „pasiunea pentru muzică o am dintotdeauna. Pe parcurs, doar am continuat să descopăr mijloace noi prin care se poate manifesta, de la cântat până la scris. Sinceră să fiu, cred că, la un moment dat, a devenit în mod natural ceva cu care trăiesc zi de zi, nu doar ceva ce fac exact atunci când scriu. Dacă tot al doilea gând pe care îl ai se îndreaptă înspre muzică, într-un fel sau altul, cred că devine mai greu, spre imposibil, să te abții din a încerca să faci din asta o carieră. Ar fi maxim delaying the inevitable.”
Bucuria împărtășită cu prietenii
Uneori, curajul de a-ți transforma hobby-ul în profesie (sau măcar de a aborda cu mai multă seriozitate pasiunile) vine din relațiile cu cei din jur. Activitățile împărtășite cu oameni dragi sunt cele mai distractive momente și o gură de aer în rutina noastră. „Cum a început povestea? Practic, Dean Klooge am fost din momentul în care a venit și Alex în trupă, adică undeva prin pandemie. Dar noi am început înainte de asta”, își amintește Tudor. „Eram în vacanța dintre clasa a 8-a și a 9-a. Eu m-am întâlnit cu Dani (Daniel Vișan) la el la liceu, la „Avram Iancu”, la un grup de pregătire pentru olimpiada de matematică. L-am întrebat ce hobby-uri mai are și el mi-a spus „bat la tobe” și atunci am zis să ne facem trupă. Dani îl știa pe Horia și noi trei am început primele repetiții. Dean Klooge a fost când a venit Alex”. Vom numi această motivație: bucuria împărtășită cu prietenii.
Sprijinul celor apropiați
Alături de prieteni, familia poate reprezenta un resort semnificativ pentru parcursul nostru profesional. Aceștia sunt oamenii care ne ajută să creștem și ne inspiră să continuăm când e greu. „Sunt în același timp și plasa mea de siguranță, și parte din motorul care mă împinge înainte. Faptul că ei cred în mine şi mă susțin atât de mult, mă face să mă simt responsabilă de a face ceva cu încrederea asta. Pe lângă asta, ca să avem despre ce să cântăm, mai trebuie să şi trăim şi nu vreau să îmi imaginez cum ar viața fără oamenii ăștia. Cu atât mai puțin cum ar suna muzica”, ne împărtășește Iulia. Propria noastră identitate și, implicit, arta pe care o producem sunt definite de relațiile pe care le avem, iar un loc de valoare în evoluția noastră îl ocupă sprijinul celor apropiați.
„Am norocul să am în jurul meu, atât pe plan personal, cât și profesional, oameni absolut minunați, cu care împart acest drum, ceea ce mă ajută enorm. Cât despre motivație, nu cred ca sunt cel mai echilibrat om la acest capitol, dar din fericire, cred că dacă există o cheie spre succes, ea nu stă în motivație atât de mult, cât stă în disciplină. Şi asta este un lucru pe care poți să îl controlezi. În unele zile I show up motivată să mut munți, și în unele zile I show up și atât şi asta e ok. Cred că cel mai important e să continui să mergi înainte, nu câți pași ai făcut”.
Poate că „motivația” nu e cel mai potrivit termen pentru a descrie motorul care îi împinge pe artiști să depășească obstacolele din industria muzicală. Am încercat să alcătuiesc o listă de dificultăți cu care se confruntă tinerii artiști, din mărturii și propria observație. Dar adevărul e că multe dintre aceste probleme sunt relevante pentru orice categorie profesională; chiar mai mult, pentru orice individ activ într-o societate. Nu sunt problemele clasice pe care le veți găsi într-un top obișnuit, care se citește în 5 minute. Poate că e un subiect care necesită mai multă atenție. Indiferent de domeniul pe care îl alegem, obstacolele sunt inevitabile, dar cred că cele mai multe mituri și temeri referitoare la succes se leagă de lumea artistică. Chiar dacă arta face parte din viața noastră cotidiană, considerăm această sferă prea subiectivă și instabilă din punct de vedere profesional. Muzica este, probabil, una dintre cele mai accesibile forme de expresie artistică cu care ne întâlnim zilnic. Cu toții ne-am visat măcar o dată pe scenă, imaginându-ne cum ar fi să trăim viața unui artist celebru, cu toate privilegiile care vin la pachet. E un vis tentant, pe care mulți îl abandonează din teama de a face față provocărilor și ajung să se consoleze cu diferite prejudecăți. Iulia spunea că cel mai mare obstacol pe care l-a întâmpinat la începutul drumului său artistic a fost „frica de eșec. Aveam ideea asta în cap despre cum poți să începi o singură dată, și prima dată când intri în atenția publicului va rămâne pentru totdeauna acest element definitoriu în ceea ce te privește, în memoria oamenilor. În realitate, oamenii uită mult mai multe și mult mai repede decât credem. Și oricum nu cred că publicul își dorește să vadă perfecțiunea la care tindem, ci sinceritate. Din perspectiva asta, cât timp ești tu, real și sincer, nu ai cum să dai greş. […] Industria este, totuși, un loc mult mai prietenos azi decât era, din poveștile pe care le-am auzit, acum niște ani; şi cu siguranță un loc mult mai prietenos decât mă așteptam eu să fie”.
Când totul se termină, te bucuri de rezultate, de oamenii care ți-au fost alături și cu care ai trăit toate acele clipe (mai dificile sau mai ușoare). Nimic nu rezistă veșnic (cele mai plăcute lucruri ni se par prea efemere, ca sticlele de vin cu care am început această poveste) și e important să fim mulțumiți de timpul investit în pasiunile noastre. Nu există niște reguli atent stabilite pe care să le urmăm, căci fiecare provocare e relativă, adaptată emoțiilor noastre. Indiferent de rezultat, de obstacole, tot ce contează e sa fim autentici și atenți la ceea ce iubim: „Mi-ar plăcea foarte mult să fiu plătit să fac asta, dar aș face-o și fără… nu știu cum să explic asta, nu vreau să spun că aș lucra pe gratis, dar aș face muzică oricum, pur și simplu pentru mine”, mai spune Tudor.