Dintr-o joacă, la maestru

    Băiat care se uită gânditor la piesele de șah

    „Era vară. Aveam patru ani și mă plimbam cu părinții pe faleza din Mamaia. La vitrina unui magazin era un set interesant de joculețe, pe care ai mei mi l-au cumpărat ulterior. Acolo se aflau trei jocuri: șah, table și Nu te supăra, frate!. Atunci am jucat pentru prima oară șah și mi-a plăcut. De acolo a pornit pasiunea mea pentru șah.”, spune Mircea. Acesta a fost primul lui pas în lumea șahului.

    Mircea Țălu are 22 de ani și este student în anul întâi la master, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din Cluj-Napoca, secțiunea Calculatoare, în limba engleză. El este Maestru FIDE („Fédération Internationale des Échecs”, în română „Federația Internațională de Șah”, FIDE Master). În universul șahului, există încă două titluri mai mari decât cel de Maestru FIDE: Marele Maestru (Grandmaster) și Maestru Internațional (International Master). Înainte de cele trei mari titluri, există mai multe categorii, precum candidat maestru (Candidate Master) și (maestru național National Master). Aceste titluri sunt obținute de jucători pe baza unui scor Elo (sistem de rating al jucătorilor de șah).

    Pasiunea lui pentru șah s-a născut încă de când era mic. La început, juca șah cu tatăl și bunica lui. Când a început să îi bată, și-au dat seama de talentul său. Părinții l-au înscris la un club de șah de la Palatul Copiilor din Cluj, să se antreneze cu cineva mai bun.

    În 2009, la șase ani, a participat la primele sale campionate naționale de șah de juniori, la categoria sub opt ani, sub îndrumarea antrenorului său, Alin Toma. Mircea era mult mai mic decât adversarii săi la majoritatea concursurilor. Una dintre primele sale competiții importante a fost la Voineasa, pe Valea Oltului. Acolo, la ultima rundă, Mircea juca cu medalia pe masă. Pe finalul partidei, el fiind mai mic, iar piesele de șah mai mari, nu a văzut o piesă și a pierdut, deși era într-o poziție bună: „Eram mic și tabla era sus, iar la finalul partidei, într-o poziție câștigată, nu vedeam una dintre piese. Am gafat și am pierdut partida.”

    Sursă foto: Mircea Țălu

    Există trei tipuri de șah: clasic, rapid și blitz, care este cel mai rapid. În 2010, Mircea a participat la prima sa competiție internațională, la Campionatul European de Șah Rapid și Blitz. Acolo, a obținut locul doi și a devenit vicecampion la doar opt ani. La vârsta de opt ani, a început să participe la numeroase campionate de juniori și alte evenimente internaționale: „În anul acela, am participat și la europenele de șah clasic, și la mondiale”. Conform lui Mircea, există două tipuri de concursuri la care putea participa: concursurile de juniori (pe categorii de vârstă: din doi în doi ani, sub opt, sub zece, până la sub 20) și competițiile open (doar joci, indiferent de vârstă).

    Încă de mic, mergea cu apropiații săi în parc să îi întâlnească pe cei mai în vârstă care jucau șah. Mergea lângă lac, la un foișor, ca să îi privească cum joacă pe cei pricepuți. Un bărbat de acolo i-a oferit unul din primele sale seturi de piese, cu care a jucat la multe concursuri importante. Înainte, participanții veneau cu tablele și ceasurile lor la partidă: „Am primit un set de piese de șah de la un domn mai în vârstă din Parcul Mare și cu setul acela am jucat la prima mea competiție mai serioasă. Regula era că jucătorul cu piesele albe vine cu piesele de acasă.” Acolo, Mircea a învățat de la cei mai mari că să fie calm în timpul concursurilor. Atmosfera de acolo era mereu liniștită, chiar veselă. Acest lucru l-a ajutat pe Mircea să crească într-un mediu potrivit pentru un viitor maestru în șah și să se acomodeze: „Cred că m-au ajutat să fiu calm la partidă. Am crescut în atmosfera de acolo și îi auzeam pe ei cum cântă cântecele. Am învățat să mă relaxez.”

    La competiții, Mircea nu se lasă copleșit de emoții, indiferent dacă sunt pozitive ori negative. Spre deosebire de mulți alți jucători, este liniștit și serios. A încercat, de mic, să se stăpânească, să fie calm. A încercat să nu își schițeze trăirile în timpul jocurilor, a rămas tăcut. Încă de când era mic, lumea îl întreba dacă este supărat: „Cred că nu se așteptau, mai ales la un copil, să fie așa tăcut, să nu zică nimic. Eu nu eram supărat, ci doar mă concentram pe partidă.” I-a fost mai greu la început să nu se panicheze în situațiile în care era presat de cronometru. Cu timpul, a învățat să fie mai calm, să nu se miște brutal în diverse momente ale jocului. Și-a impus să nu se streseze în situații tensionate, să se relaxeze când presiunea crește, pe finalul jocului: „Cred că e și un caz de fake it ‘till you make it. Dacă tu îți impui să fii calm, să nu te panichezi sau să nu te miști ciudat, atunci, în timp, o să-ți reușească asta.”

    Potrivit lui Mircea, în șah, contează foarte mult să ai încredere în propriul joc pentru a-ți menține calmul. Când a devenit din ce în ce mai priceput la șah, presiunea de a câștiga a crescut. La meciurile în care juca cu șahiști mai slab cotați, simțea un stres mai mare să nu greșească. În special când juca cu piesele negre, simțea o oarecare nesiguranță (prima mutare e realizată întotdeauna de jucătorul cu piesele albe, ceea ce îi oferă un oarecare avantaj). Erau momente când se afla într-o poziție dezavantajoasă. Intra în criză de timp și căuta soluții, sub presiunea cronometrului: „Știam că trebuie să câștig. Mă stresam foarte mult. Vedeam că poziția nu e câștigată și iroseam mult timp încercând să găsesc soluții.” Treptat, a învățat să nu se lase influențat de presiunile din timpul jocului și să fie calm, indiferent de poziția în care se află. Nu se gândește la rezultatul final, joacă cu precizie: „Trebuie să faci e să joci cât mai precis și inteligent și să nu te gândești doar la dezastrul care ar putea fi dacă nu câștigi.” Încearcă de fiecare dată să fie concentrat și să treacă mai departe, cu răbdare, peste momentele dezavantajoase. De obicei, unul dintre cei doi va face o greșeală, dar atitudinea de după are o mare importanță: „Dacă ești calm și joci poziția normal, aproape în toate cazurile, adversarul va face o greșeală. Șahul e un joc atât de complex, încât pentru un om e imposibil să joace perfect fiecare mutare pentru un întreg meci.”

    Victoriile l-au motivat să meargă cu mai multă încredere la diverse meciuri. Înfrângerile, de asemenea, sunt parte din drumul său spre succes. Conform lui Mircea, în șah, dacă pierzi, nu este ca la alte sporturi. La fotbal, spre exemplu, dacă pierzi, pot fi influențe externe, precum arbitrul. La șah, nivelul de frustrare poate crește, pentru că jucătorul trebuie să își asume eșecul: „La șah, dacă ai pierdut, ai pierdut pe mâna ta, pentru că ai greșit și ești conștient de treaba asta.” La turneele de șah, este foarte rară situația în care se joacă un meci și un individ câștigă. Potrivit lui Mircea, turneele sunt, de obicei, „open-uri” (se joacă mai multe meciuri). Astfel, indiferent de rezultatul obținut, jucătorul trebuie să meargă înainte: „Ai nouă partide de jucat și nu-ți prea permiți să te afunzi atât de mult într-o înfrângere. Trebuie să te pui repede înapoi pe picioare.” Acceptarea propriilor stări este extrem de importantă în astfel de situații. Analizarea propriilor greșeli după pierderea unor meciuri este esențială: „E important să îți accepți trăirile. Ai pierdut, ești frustrat, te simți prost. Te uiți peste partidă, o analizezi și înveți.” Pe lângă frustrarea de după o înfrângere, și entuziasmul de la victorii trebuie să fie cumpătat. Chiar dacă un câștig oferă un plus de încredere pentru următoarele partide, echilibrul este important: „Trebuie să rămâi calm și la victorii. E greu să nu te lași afectat de rezultate.”

    Apropiații l-au sprijinit în ceea ce face, l-au și susținut la diverse concursuri. Lui Mircea, însă, nu îi place în mod special ca cei de lângă el să fie prezenți la meciurile sale. Când joacă, se detașează complet de viața exterioară, în special de cea personală. Când cei dragi îl susțin cu prezența la meciuri, doar privesc, fără să vorbească cu el: „Mă duceam la concurs și ei se uitau. Mai trimiteau un mesaj, dar mă lăsau în treaba mea, fără să pună presiune pe mine.” La competițiile de când era mai mic, unele delegații din alte orașe aveau „galerie” la meciuri. La Cluj, însă, fiind o delegație mai mică, nu erau grupuri de oameni care să își susțină favoriții. La opt ani, moment după care a devenit multiplu campion național la șah, Mircea a avut parte de o galerie specială. Un alt jucător de la concurs l-a susținut alături de antrenorul său de atunci și familia lui: „Când mi-au strigat numele să mă duc pe podium să-mi primesc premiul, Dolean, un băiat de acolo, striga cu toată lumea. Era exact ca la fotbal.”

    Mircea nu vorbește cu lumea din jurul lui despre performanțele sale la șah fără a fi întrebat: „Performanța la șah e, uneori, mai intimă. Nu e ceva cu care nu te lauzi neapărat.” În clasele primare, colegii lui au aflat de pasiunea lui. Era nevoit să mai lipsească de la școală pentru a participa la competiții, iar colegii îi puneau întrebări. La liceu, profesorii au aflat de performanțele lui, mai ales când a trebuit să se învoiască pentru turnee și mereu au fost înțelegători cu el. La facultate, unii profesori l-au recunoscut de la televizor, unde Mircea prezintă o emisiune despre șah. Emisiunea se numește „Regi și Pioni”. Este difuzată la TVR Cluj. Acolo, Mircea comentează partide de șah. A fost surprins să afle că lumea îl urmărește la televizor și unii oameni îl recunosc de acolo: „Credeam că se uită doar bunica și cu mama, până când am fost recunoscut de oameni din exterior.”

    Sursă foto: Marius Lucian Jucan

    Recent, a jucat la Cupa României împotriva lui Daniel Baratoși, un jucător cunoscut în lumea șahului românesc. Pe final de meci, erau în poziție de remiză (un rezultat la egalitate sau nedecis, care are loc atunci când unul din jucători propune remiza, iar celălalt o acceptă sau când o anumită poziție se repetă de trei ori). Această situație poate avea loc, conform regulii celor 50 de mutări, când ultimele cincizeci de mutări au fost efectuate de fiecare jucător fără nicio deplasare de pion şi fără nicio captură. Pe finalul jocului, el avea regele, tura și calul, iar adversarul lui doar regele și tura. Folosind o tactică specifică, Mircea a rămas calm și nu s-a grăbit să facă mișcări rapide. A încercat să folosească timpul rămas în avantajul lui: „Adversarul meu putea facă remiză, dar, bineînțeles, având un cal în plus, eu puteam juca la câștig. Cumva, n-am continuat să mut repede, ci am vrut să-i dau de înțeles că o să fim aici multă vreme.” I-a sugerat indirect adversarului său că nu avea să se dea bătut ușor, presându-l oarecum. A continuat meciul relaxat, până când adversarul său a ajuns într-o situație fără scăpare. Mircea a câștigat partida: „O să joc finalul acesta până când o să mă oprească arbitrul, că s-a făcut acel număr de mutări și el va avea de suferit. Cred că, psihologic, asta m-a ajutat, până la urmă, să câștig acea partidă. Adversarul meu a gafat și a intrat într-o plasă de mat.”

    Unul dintre cele mai lungi meciuri pe care le-a jucat a a fost în 2018, la Festivalul Internațional de Șah, în Arad, împotriva lui Andrei Istrățescu. La doar 15 ani, a jucat aproximativ cinci ore cu piesele negre, împotriva unui maestru cunoscut. Deși ajunsese într-o poziție dezavantajoasă, a reușit să facă față până la final: „Am reușit cumva să duc partida înspre final, să rezist, să țin poziția încă neclară și într-un final, am reușit să fac remiza.”

    Nu are un talisman norocos, precum mulți alți jucători. Are, însă, o variantă preferată cu care poate obține un avantaj: cal F3 și B3. El o denumește „Schema Ț” (mută calul pe câmpul F3 la prima mutare și mută pionul pe câmpul B3 la a doua mutare). Potrivit lui Mircea, aceasta este o „secvență de mutări cu piese albe, o deschidere nu neapărat ortodoxă”. Cu ajutorul ei, reușește să aibă rezultate foarte bune, în special împotriva unor jucători slab cotați: „Obțin un avantaj pozițional destul de puternic.”

    Mircea consideră că facultatea pe care a absolvit-o nu l-a ajutat neapărat să își dezvolte abilități tehnice la șah. Crede, însă, că matematica și șahul se intersectează. Atât la șah, cât și la materiile studiate în facultate, există o doză mare de precizie. Inclusiv mișcările pionilor din șah sunt exacte: „Există o simetrie, o frumusețe geometrică. Piesele de șah fac anumite mișcări. De exemplu, nebunul merge în diagonală sau tura merge pe linii, pe coloane, regina la fel.” În facultate nu a putut să se axeze atât de mult pe pasiunea lui pentru șah. A fost complicat să își împartă timpul în timpul anilor de licență. În cei patru ani de facultate, a trebuit să se axeze pe studiu. A participat mai mult la turnee de șah rapid și blitz. Turneele de șah clasic necesitau mult timp, motiv pentru care a trebuit să facă anumite sacrificii pentru pasiunea sa: „Ai foarte mult de studiat, mai ai și lucru. E dificil să pleci la competiții, să călătorești. O competiție de șah clasic, care e cel mai lung, necesită mult timp.” În al treilea an de facultate, a predat cursuri de șah unor copii de gimnaziu. O dată pe săptămână, ajuta câțiva elevi să învețe să joace șah, însă nu lucra pentru un anumit club: „Nu am lucrat la un club și nu intenția să fac asta. Cred că sunt suficiente cluburi în Cluj cu oameni buni.”

    De-a lungul anilor, a jucat și meciuri de șah în echipă. Joacă în prezent pentru Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca. Potrivit lui, în șah, jocul în echipă este total diferit față de alte sporturi. Fiecare membru al echipei joacă meciul individual contra adversarului său, însă rezultatul final este pe echipă. O echipă este formată din patru indivizi. Fiecare participant aduce puncte echipei sale, iar rezultatul este numărul lor de puncte adunate. Chiar dacă a participat la mai multe competiții individuale, i-au plăcut și cele pe echipă: „E frumos, pentru că vezi și o altă latură a jocului. Este acea atmosferă de echipă în care contează mai mult rezultatul echipei decât ce faci tu individual.” De obicei, echipele de șah nu au antrenori pentru concursurile normale. Există, însă, antrenori speciali pentru echipele naționale: „România are o echipă selecționată olimpică, care are câte un antrenor: cea masculină și cea feminină.”

    De curând, a fost surprins să vadă că are câțiva colegi mai mici din domeniul șahului care îl privesc drept exemplu. Jucători de de zece ani, sau mai mari, îi apreciază munca și vor să îi urmeze pașii. Vin la competițiile unde concurează și el și vor să învețe lucruri noi: „Se uită la tine ca la un model. Vor să ajungă ca tine, să joace ca tine.” La unul din concursurile de la „Festivalul Internațional de Șah Lions”, au venit mulți copii interesați să vadă jucători pricepuți. Majoritatea micilor jucători erau din Cluj, iar el era reprezentantul orașului lor. I-au pus întrebări legate de șah, de punctajele obținute și îi admirau rezultatul: „Vezi cumva în ochii lor că sunt entuziasmați să te vadă jucând. Vor să câștigi.” Mircea îi susține pe toți pasionații care sunt la început de drum să fie cât mai curioși. Consideră că, este important nu doar să joci șah, ci să înveți cât mai multe lucruri noi despre acest domeniu. Analiza partidelor, indiferent dacă sunt câștigate sau pierdute, este esențială: „Trebuie să-ți analizezi partidele. Să descoperi ce ai greșit, ce puteai face mai bine, indiferent dacă ai câștigat sau dacă ai pierdut.”

    Mircea nu este plătit pentru meciurile pe care le joacă individual. Banii pe care jucătorii din acest domeniu îi primesc sunt din premiile obținute. Dacă un jucător reprezintă un anumit club la meciurile pe echipe sau are sponsori, este susținut financiar să participe la mai multe concursuri: „Nu îți dau bani doar așa, îți plătesc un concurs.”

    În prezent, Mircea este la master și lucrează opt ore pe zi în domeniul IT. Este dificil uneori să găsească un echilibru între viața profesională, cea personală și șah. Totuși, nu își neglijează pasiunea. Simte că are o libertate mai mare acum, la master: „Nu este așa solicitat ca la licență și oamenii de la lucru sunt înțelegători.” Încă participă la numeroase competiții. Poate să lucreze și online, însă îi place mai mult să meargă fizic, să socializeze cu colegii. Inclusiv la șah a interacționat cu mulți oameni, și-a creat noi relații. S-a apropiat de multe persoane din acest domeniu, însă relația cu ei este diferită față de prietenii din viața de zi cu zi: „Ești prieten cu ei, dar, când vine partida, trebuie să joci împotriva lor și să-i bați.” A cunoscut oameni din această sferă și dincolo de granițe. Mircea a participat la multe competiții internaționale. A jucat la campionatele europene de juniori de mai multe ori în Batumi, Georgia. A mai participat, de asemenea, în țări precum: Serbia, Grecia, Cehia, Austria. Unul dintre lucrurile lui preferate din lumea șahului este atmosfera deschisă: „La șah, asta e frumos, că majoritatea concursurilor sunt open. Indiferent cine ești, ce sex ești, ce vârstă ai, te duci și joci cu persoana din fața ta.”