Se discută din ce în ce mai mult în zilele noastre despre sănătatea mintală, așa cum ar trebui să fie și normal. Drept urmare, în ultimii ani am observat un interes tot mai crescut al tinerilor pentru profesiile din acest domeniu. În 2023, programul de studii Psihologie a fost cel mai căutat de absolvenții de liceu la cateva dintre cele mai mari universități din țară – un trend care se reflectă și la nivel internațional. Dar mi se pare că nu vorbim destul în spațiul public despre drumul lung care trebuie parcurs pentru a deveni psihoterapeut, motivațiile care stau la baza acestuia, bucuriile și provocările care pot însoți această profesie. Ce urmează nu e nicidecum vreo analiză academică sau un material de specialitate, ci mai degrabă o reflecție personală, construită din observații, discuții cu câțiva terapeuți și multe întrebări care, poate, nu au încă răspunsuri clare. Am vrut să înțeleg mai bine ce înseamnă, dincolo de teorie, să fii psihoterapeut: cu toate dificultățile economice, psihologice sau etice, dar și cu resorturile interioare care oferă speranță și determinare – ingredientele esențiale pentru o poveste cât mai autentică.
Când ne gândim la provocările ce însoțesc drumul lung spre a deveni un specialist, primele obstacole care ne apar în minte sunt adesea de natură financiară. Poate mai mult decât alte domenii în care există posibilitatea să studiezi individual (cum ar fi informatica), pentru meseria de psihoterapeut sunt adesea necesare cursuri suplimentare programului de licență. Formările în diferite abordări terapeutice pot însemna ani întregi de pregătire și costuri pe măsură. „Sunt formată în psihoterapie integrativă, am un master în psihotraumatologie și multe alte formări având la bază tema traumei”, povestește Florentina Niculescu. „Costurile reprezintă o mare provocare în evoluția unui psihoterapeut. Fiind o meserie care necesită dezvoltare continuă, investiția este pe măsură. Adesea, nu poate fi amortizată. Poate fi doar simțită ca o investiție personală”.
Și pentru că unii oameni care urmează astfel de cursuri au deja un loc de muncă cu normă întreagă (pentru a-și susține cheltuielile de bază și a-și permite costurile necesare de formare terapeutică), viața personală poate ajunge pe un plan secundar, iar timpul liber, un privilegiu mult amânat. Octavia Maftei, care a urmat cursuri de Psihoterapie integrativă si Somatic Experiencing inclusiv pe parcursul rezidențiatului de psihiatrie pediatrică, își amintește că „cele mai mari provocări au fost legate de gestionarea timpului. Fiindcă orele de curs aveau loc la sfârșit de săptămână, existau perioade în care timpul meu liber era aproape inexistent”.
Pe de altă parte, următoarea întrebare firească pe care ne-o punem într-un astfel de context (tot de natură financiară) este: cum arată realitatea economică pe piața muncii? Cu toții am văzut cel puțin o dată un podcast sau un simplu interviu în care personajul principal e un terapeut celebru și apoi un afiș sau o postare pe social media în care persoana respectivă anunță o conferință, un atelier sau lansarea unei cărți și multe altele. Fiind pasionat de subiect, îmi vin nenumărate exemple în minte și nu de puține ori, am remarcat cu surprindere multitudinea de activități în care se implică unii specialiști. Bineînțeles, pe lângă energia, pasiunea și dorința autentică de a ajuta cât mai mulți oameni, care stau la baza unor astfel de proiecte, uneori și provocările economice joacă un rol care merită menționat. „Costul ședinței de psihoterapie nu este unul care să acopere cheltuielile. Astfel că, în această meserie, este necesar să dai curs creativității și astfel să începi să organizezi diferite ateliere sau activități conexe”, explică Florentina Niculescu.
La fel ca în cazul multor alte probleme sistemice, o responsabilitate majoră în această situație o are aparatul legislativ (mai exact, politicienii care aprobă și propun legi). În România, deși există posibilitatea ca unele ședințe de psihoterapie să fie decontate prin sistemul public de sănătate, accesul e limitat și condiționat. Pentru a beneficia de astfel de servicii, sunt necesare: asigurare în sistemul de sănătate publică, trimitere de la medicul de familie către un medic specialist (ex: psihiatru sau neurolog), consultație și scrisoare medicală (dacă psihiatrul consideră că este cazul) către un psiholog cu care colaborează și care are un contract încheiat cu CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate). Pe de altă parte, trebuie menționat că există și cabinete care oferă anumite servicii gratuite, inclusiv persoanelor care nu au asigurare (o practică foarte rară), dar și organizații sau inițiative studențești care își propun să faciliteze accesul la terapie pentru cât mai mulți oameni (tot printr-un număr limitat de ședințe gratuite). „Sunt ONG-uri care dezvoltă programe de dezvoltare personală pentru categorii defavorizate, cum de asemenea, sunt și clinici care oferă servicii complexe în domeniul sănătății mintale”, observă Florentina Niculescu. Cu toate acestea, astfel de proiecte nu pot înlocui un sistem public de sănătate funcțional și bine pus la punct. În practică, sprijinul oferit de stat e unul destul de redus, iar mulți terapeuți nu își pot asigura un trai decent doar din consultațiile acoperite de CNAS.
La toată această problemă complexă, se adaugă și costurile administrative pentru terapeuții care lucrează în cabinete private (costuri precum chiria, impozitele și alte echipamente – decorațiuni, broșuri, eventuale materiale suport), ceea ce suplimentează presiunea de diversificare a surselor de venit. „În viitorul apropiat, alături de sesiunile individuale, îmi doresc să organizez ateliere și workshopuri care să creeze spații de reflecție, conectare și creștere personală, locuri în care oamenii să poată explora, descoperi și învăța împreună”, adaugă Octavia Maftei.
E important de subliniat că majoritatea acestor inițiative pornesc din dorința reală de a contribui la binele comunității. Adesea, această motivație e resortul care sprijină întreaga activitate și ne ajută să depășim mai ușor dificultățile pe care le întâmpinăm, indiferent de profesie. Am pus provocările economice în fruntea listei, deoarece consider că nu se vorbește atât de mult despre ele, iar multe dintre opiniile pe care și le formează tinerii despre acest domeniu vin din social media, unde realitatea e adesea idealizată sau distorsionată. Un alt aspect esențial pentru acest capitol îl reprezintă stabilirea tarifelor pentru ședințele de psihoterapie, care pot varia semnificativ în funcție de oraș și de cerințele pieței. Un echilibru între a oferi servicii accesibile pentru cât mai mulți clienți și a-ți asigura un venit decent, care să reflecte munca, pregătirea și resursele investit, poate fi dificil de găsit. Acest efort de adaptare constantă pentru a naviga cu succes o piață complexă și în continuă schimbare cere nu doar competență profesională, ci și abilități antreprenoriale.
Provocări personale și psihologice
Gestionarea stresului și burnoutul sunt printre primele probleme care ne vin în minte atunci când ne gândim la cele mai frecvente dificultăți resimțite pe piața muncii în ultimii ani. Chiar dacă vorbim despre profesii axate pe sănătatea mintală, nu putem considera că oamenii care lucrează în aceste domenii sunt imuni la emoțiile și situațiile negative – din contră. Lucrul cu clienții care suferă de traume, depresie sau alte dificultăți poate fi epuizant, mai ales pentru un psihoterapeut aflat la început de drum. Iar uneori, stabilirea unor limite clare între viața profesională și cea personală poate fi o adevărată provocare, având în vedere natura empatică a acestei profesii și necesitatea de a fi disponibil pentru clienți. „Încerc să mențin limite clare între viața personală și profesională”, spune Octavia Maftei. „Atunci când apar provocări, aleg să le explorez în cadrul propriei mele terapii. De asemenea, grija de sine și reconectarea constantă cu resursele mele interioare și exterioare joacă un rol esențial în prevenirea epuizării”.
Supervizarea și formarea continuă sunt piloni importanți pentru formarea oricărui specialist, dar până acolo, o fundație solidă se poate construi prin adresarea propriilor probleme într-un context terapeutic. Așa cum arată psihoterapeutul Marie Adams în cartea „The Myth of the Untroubled Therapist”, și terapeuții pot trece prin dificultăți similare cu cele ale clienților lor. Nu e exagerat să ne gândim că, pentru a putea oferi sprijin real și de calitate în lucrul cu ceilalți, e important să-ți identifici propriile blocaje, vulnerabilități și traume (dacă e cazul) și să lucrezi conștient la integrarea și gestionarea lor. Fără un astfel de demers, ghidajul oferit riscă să fie afectat de propriile probleme nerezolvate, iar relația terapeutică să piardă din autenticitate și eficiență. O discuție relevantă care ilustrează această dimensiune personală a procesului terapeutic e reflectată și în dilema vindecătorului rănit – bazată pe un conceptul arhetipal, ce susține că propriile răni ale terapeutului pot avea atât o influență benefică (dacă sunt înțelese și abordate în mod adecvat), dar pot genera vulnerabilități ce pot afecta calitatea întregului proces (dacă nu sunt adresate cum trebuie). Pe de altă parte, dificultățile personale sau obstacolele neprevăzute pe care nu le putem controla sunt realități care fac parte din viața fiecărui individ. A recurge la un specialist atunci când simțim că avem nevoie de sprijin, inclusiv pentru un terapeut practicant, sunt un exemplu de responsabilitate profesională (dar vom reveni la acest aspect, dintr-o altă perspectivă, pe parcursul articolului).
Așa cum spune Florentina Niculescu, „în viața de zi cu zi suntem oameni. Cu trăiri personale, participanți la evenimentele bune sau mai puțin bune ale vieții. Și eu sunt impactată emoțional de efectele războiului. Și pe mine m-a afectat COVID-ul. Însă, atunci când pășesc pragul cabinetului, sunt în rolul de psihoterapeut. Cu cât dezvoltarea personală a psihoterapeutului este mai acurat făcută, adică cu cât și-a dat voie să pătrundă în intimitatea propriei dureri, cu atât va fi mai eficient în lucrul cu clienții săi”.
Iar căutarea echilibrului nu se oprește în cabinetul de terapie. Nu există un panaceu pentru toate problemele noastre, ci e important să înțelegem că acțiunile pe care le facem zilnic, modul în care comunicăm sau ne raportăm la propriile gânduri, relațiile pe care le avem și mediul în care trăim sunt mici fragmente care pot alcătui împreună senzația de fericire. Fiecare aspect merită atenția și timpul nostru și trebuie cultivat constant, exersat constant, astfel încât dificultățile întâmpinate pe parcurs să nu ne copleșească. „Conexiunea socială, călătoritul sau timpul petrecut în natură sunt resursele care mă ajută să îmi refac energia după o zi sau o săptămână de lucru” spune Florentina Niculescu.
Am observat cât de mult influențează mediul și acțiunile noastre echilibrul personal. Însă ce facem atunci când problemele societății sunt ignorate și par complet excluse din ecuația sănătății mintale? Poate că nu are legătură directă cu subiectul articolului, dar mi se pare un factor care influențează problemele pacienților care au nevoie de terapie și, implicit, profesia de psihoterapeut. E necesar să punctăm acest aspect, pentru că nicio problemă nu ar trebui privită izolat, ci întotdeauna într-un context multidisciplinar, pentru a înțelege mai bine originile sale și a putea aplica aceste cunoștințe în soluții eficiente pe termen lung. Multe dintre dificultățile cu care se confruntă pacienții au rădăcini în inegalități sociale, discriminare, sărăcie sau chiar inegalități de gen – probleme care trebuie abordate în simplul context terapeutic. Peste toate acestea, se adaugă o cortină atent țesută de manipulare (mai ales prin intermediul social media), în care individualismul, succesul cu orice preț, hustle culture, miturile periculoase de tip „self made millionaire” , portretizarea unor idealuri absurde de frumusețe și reușită și multe altele sunt promovate puternic, ducând la însingurare și distrugere. Nu toate obstacolele, nu toate suferințele trebuie luate la grămadă și privite ca un eșec personal, căci multe dintre ele sunt simptome ale unui context mai amplu. Așa ajungem la următoarea categorie de probleme – poate cele mai complexe din listă.
Provocări etice și deontologice
În tot acest val de manipulare observat mai ales pe platformele digitale, se disting multe figuri care oferă sfaturi legate de sănătatea mintală, deși nu au studii de specialitate care să le susțină așa-zisele cunoștințe. Din ce în ce mai mulți „guru” din mediul online atrag atenția utilizatorilor vulnerabili, pretinzând că pot vindeca traume profunde, blocaje și probleme psihologice serioase (iar uneori chiar și afecțiuni medicale) – toate acestea într-un timp foarte scurt și prin metode cel puțin discutabile. „Creșterea numărului mare a persoanelor fără pregătire adecvată este generată de creșterea numărului mare a populației neinformate”, consideră Florentina Niculescu. „Nu doar populația psihologilor este afectată, ci și cea a medicilor. De aceea, facem tot ce stă în putința noastră pentru a diminua această situație”. Iar efectele negative ale unor astfel de practici neconforme nu se rezumă doar la cazurile individuale, la siguranța clientului. Lupta cu pseudoștiința ar trebui să devină o prioritate guvernamentală, pentru că efectele sale pot fi resimțite în fiecare aspect care privește viața de zi cu zi a cetățenilor și influențează direct alegerile politice, dezvoltarea economică și chiar securitatea și ordinea societății.
Pe de altă parte, cum promovăm în mod etic serviciile fundamentate științific (pentru că economia modernă impune și această latură importantă de popularizare într-o piață din ce în ce mai competitivă)?. Așa cum explică Octavia Maftei: „Nu promit rezultate rapide sau vindecări imediate. Din perspectiva mea, procesul terapeutic presupune timp, iar durata sa nu poate fi estimată cu exactitate de la început. De cele mai multe ori, oamenii vin cu provocări care s-au conturat de-a lungul anilor și care nu pot fi soluționate printr-o formulă magică. Fiecare persoană este unică, iar parcursul fiecăruia în terapie este diferit”.
Construirea unui renume, indiferent de domeniul în care activezi, e un proces de durată, care presupune implicare și învățare constantă pentru a acumula experiență și a oferi servicii calitative. Prin urmare, „cea mai bună modalitate de promovare sunt rezultatele pe care clientul le are în viața de zi cu zi. Iar dacă acest aspect atrage cu sine recomandarea, atunci marketingul rămâne pe loc secund”, adaugă Florentina Niculescu.
Cum se construiește o carieră bazată pe principii etice și profesionalism?
Dincolo de absolvirea unor studii universitare sau diferite programe acreditate în domeniu și oferirea serviciilor bazate pe metode validate științific (care reprezintă primii pași), cred că e important să înțelegem că uneori putem greși, chiar și în calitate de experți, și să nu ne sfiim să cerem o a doua opinie atunci când nu suntem complet siguri de o idee. Mi se pare o diferență semnificativă între un profesionist echilibrat, care respectă principiile științifice și vrea să ofere servicii cât mai bune și un „guru” care se își manipulează publicul prin teorii controversate sau care are viziuni prea limitate pentru a-și pune la îndoială opiniile. Și un specialist în sănătatea mintală, mai ales un psihoterapeut începător, fără prea multă experiență practică, se poate confrunta cu incertitudini, când diagnosticul nu pare suficient de clar sau dacă nu e sigur de metoda pe care intenționează s-o aplice într-un anumit caz. Florentina Niculescu povestește că „în meseria de psiholog, este necesar să abordăm lucrul multidisciplinar. Astfel încât, atunci când nu suntem convinși de acuratețea ipotezelor noastre, o opinie a unui coleg este necesară. Acest mod de lucru aduce plus valoare și o diminuare semnificativă a riscurilor de retraumatizare a clienților”.
O astfel de abordare (cât mai deschisă, reflexivă și colaborativă) îi poate proteja pe psihoterapeuți în fața presupunerilor periculoase, a reacțiilor emoționale neconștientizate sau a fenomenelor de tip transference și countertransference (proiecția emoțiilor proprii asupra pacientului, respectiv a clientului asupra specialistului) – exemple concrete care pot influența negativ relația terapeutică, dacă nu sunt gestionate în mod conștient și responsabil. Consultarea unei a doua opinii în anumite situații nu reprezintă un semn de slăbiciune profesională, ci din contră, poate fi un instrument valoros în autoreglare și dezvoltarea unei cariere de succes.
Profesionalismul e o trăsătură pe care o construim zilnic, prin modul în care abordăm situațiile obișnuite și reacționăm (cu responsabilitate) în fața evenimentelor dificile. În contextul terapeutic, respectarea confidențialității este un astfel de exemplu, mai ales atunci când intră în conflict cu siguranța clientului sau a altora. Dacă persoana în cauză manifestă idei suicidare, de pildă, este responsabilitatea specialistului să evalueze cu atenție problema și să ia măsurile care se impun cât mai repede, căci „siguranța clientului este cea mai importantă”, subliniază Florentina Niculescu. „Așa încât, atunci când viața sa a fost pusă în pericol, am informat medicii din clinica cu care colaborez”, adaugă aceasta.
Cum ajungi terapeut?
Pasiunea pentru un anumit domeniu nu urmează întotdeauna căi bătătorite. Pentru majoritatea specialiștilor în sănătatea mintală, începutul acestui drum e marcat de o curiozitate profundă cu privire la natura umană. „Mi-am dorit să devin terapeut în momentul în care am realizat cât de valoroasă este dezvoltarea personală și impactul profund pe care l-a avut aceasta în viața mea”, își amintește Octavia Maftei. „Această intenție s-a născut și din dorința de a înțelege mai bine comportamentul uman și complexitatea lui”. Deși motivele inițiale diferă în funcție de nevoile fiecărei persoane (mulți își doresc să se cunoască mai bine pentru a face schimbări benefice în propria viața, pentru alții poate apărea întâi dorința pregnantă de a face o schimbare pozitivă în comunitate, de exemplu), toate aceste impulsuri sunt adesea complementare și converg către aceeași direcție: un trai mai conștient, o viață echilibrată și, în cele din urmă, o lume mai bună. Pentru Florentina Niculescu, momentul cheie, care a deschis drumul spre psihoterapie, a venit în 2009: „Am cunoscut un psihoterapeut format în Analiza Tranzacțională, care a avut răbdare să-mi explice ce înseamnă drumul vindecării de sine și drumul vindecării celorlalți. Îmi amintesc fascinația cu care ascultam autodezvăluirea dumneaei. A urmat apoi un workshop, facultatea, formarea și toți pașii legali pentru a practica psihoterapia”, spune Florentina Niculescu.
În spatele fiecărui terapeut se ascunde o poveste întreagă, construită în jurul unei căutări – așa cum stă în firea oricărei povești bune. Doar că firul narativ nu se termină după ce descoperim câteva dintre cele mai importante răspunsuri inițiale (adesea, referitoare la propria persoană), iar finalul „fericit până la adânci bătrâneți” e înlocuit de o explorare și mai profundă, de un proces continuu de echilibrare și sprijin pentru cei din jur, de provocări și bucurii care țin povestea în viață, oferindu-i un farmec aparte. „Fiecare client aduce povestea sa de viață. Câteodată, povestea clientului deschide o poartă către povestea psihoterapeutului. Este semn că acolo este ceva de procesat sau poate fi semn că psihoterapeutul are resursele necesare prin care poate conține povestea clientului. Poveștile clienților te fac smerit în fața vieții. Adesea, sunt martoră la o istorie de viața pe care mintea nu o poate cuprinde”, adaugă Florentina Niculescu.
Notă: Toate imaginile din acest articol au fost generate cu ajutorul unui serviciu bazat pe inteligență artificială.
