Situată în partea estică a munţilor Poiana Ruscă, comuna Bătrâna mai are doar 124 de locuitori, însă cei rămaşi spun că din ei “mulţi au mai plecat la oraş”. Astfel, ca populaţie, ea deţine recordul de cea mai mică comună din ţară.
Aici timpul parcă a încremenit: În Bătrâna se intră pe o poartă denumită de săteni “vraniţă”, care, spune primarul comunei, Radu Herciu”este un vechi obicei al satului, folosită pentru a împărţi teritoriul în două părţi: o parte este ţarina unde oamenii îşi cultivă pământurile, iar o parte este destinată animalelor, denumită islaz.” Obiceiul nu s-a schimbat.dar poarta da. În locul celei bătrânicioase de lemn, a fost pusă una cu câteva bare de fier. Oricine ai fi, trebuie să o deschizi ca să intri în sat, apoi să “tragi vraniţa după tine”.
La intrarea în sat te întâmpină o cruce schimbată din piatră în marmură. Căminul Cultural e modernizat şi el, cu geamuri și usi termopan, însă lângă el magazinul din sat a rămas acelaşi, din lemn şi cu obloane la ferestre. Bătrânii spun că pe vremuri în locul magazinului stătea preotul satului. Acum preotul mai vine în sat doar la sărbători.
Satele fără curent: Unul din satele care aparţin de comuna Bătrâna este Răchiţaua, în care mai trăieşte doar un singur suflet. În ciuda faptului că trăieşte izolat şi fără current, Horga Ghiţă nu şi-a pierdut simţul umorului. Giţu, cum îi spun sătenii, îşi aduce aminte cu nostalgie de vremurile când se aduna lumea din sat la „a lu’ Piţu”, unde câteva zile si nopţi făceau “vinarsu’”. În alt sat, Piatra, mai trăieşte doar o familie, „a lu’ Roşu”, cum le spun sătenii, care îşi duce traiul doar din agricultură şi cu ajutorul copiilor care au plecat la oraş. Nici aici nu există curent, doar lampă cu petrol și radio cu baterii, însă localnicii sunt obişnuiţi. „Când se face seară, ne culcăm, avem generator, dar e prea scumpă benzina. Îl mai folosim când vin copiii acasă.” Ultimul sat din comuna Bătrâna este Faţa Roşie, unde se ajunge destul de greu, fiind nevoie de o maşină 4×4, pe drumul îngust, iar cei care locuiesc aici folosesc fie căruţa, fie merg pe jos. Aici mai sunt doar vreo 10 case răsfirate, iar familii nu mai sunt decât 6. Aron Benteu este pădurar la Ocolul Silvic Dobra şi spune că e în Faţa Roşie de când se ştie şi nici nu are de gând să plece „Îi greu tare fără curent, dar de aici n-am să plec până mor. Avem televizor, dar ne uităm aşa, când şi cum. Frigider n-am avut de când ne ştim”. Aici nu există magazin şi nici biserică, iar şcoala e pe cale să se dărâme. Construită în mijlocul pădurii, la marginea satului uşile clădirii stau ferecate cu un lacăt mare.
Magazin în Dacia papuc : Programul după care localnicii comunei Bătrâna îşi fac aprovizionarea este de două ori pe săptămână, duminica şi miercurea, când o Dacie papuc aduce marfă la magazinul din Bătrâna, iar în satele învecinate oamenii ies la poartă şi se strigă unul pe celălalt – hai afară că vine patronu’ cu pita. Aici nu există magazine, aşa că maşina merge pe la fiecare casă în parte. Bătrânii spun că pe vremuri aprovizionarea se făcea toamna, cu făină şi ulei, iar dacă mai era necesar mergeau până în “Valea Ţiganului”, unde era singurul magazin din zonă.
De 12 ani comuna nu mai are şcoală: În prezent, au mai rămas trei familii cu copii în Bătrâna. Mircea şi Livia Ienci au fost nevoiţi să se despartă de fiica lor cea mare pentru ca aceasta să înveţe în satul bunicilor, însă sunt conştienţi că trebuie să se despartă şi de viaţa liniştită de la ţară pentru a-şi da fetele la şcoală. „Trebuie să plecăm şi noi de aici până la urmă pentru cea mica. Noi nu am vrea, da’ nu avem ce face”, susţine Livia Ienci. În trecut, şcoala din sat avea 4 clase şi în jur de 10 copii în total, însă primarul Radu Herciu, care pe atunci era şi învăţător, îi aduna pe toţi în aceeaşi sală, în fosta clădire a Primăriei şi preda fiecărei generaţii în parte. Mai târziu, copiii au plecat din sala sărăcăcioasă, care şi acum a rămas la fel ca atunci, cu câteva băncuţe şi o socotitoare din lemn.
În Bătrâna nici urmă de medic: De aproximativ 25 de ani, în comuna Bătrâna nu a mai fost nici un medic. Îl mai au acum doar pe Moise Urs, zis „Sănitaru’”, care îi mai îngrijeşte pe bolnavi aşa cum ştie, mai mult cu leacuri din bătrâni. Cel mai apropiat dispensar este la 30 de km, în Dobra, dar până aici cei din Bătrâna trebuie să mai suporte durerea încă o oră şi jumătate şi asta depinde de condiţiile vremii.
Doar în 2013 apă curentă: Aici până şi introducerea apei prin aducţiune a fost până acum doar o legendă. Pe drumul pe care vitele se plimbă liniştite, este de mirare că vezi cişmele cu apă. Primarul spune că oamenii s-au dovedit a fi reticenţi la iniţiativa acestuia, dar că acum 15 familii se bucură de apă curentă. Ceilalţi cară încă apa cu „ciubăru’” sau cu “cobiliţa’” de la “fântâna lu’ Hohoi “ sau de la “Topili“, aşa cum au fost numite din moşi strămoşi. Deşi edilul comunei a investit 180.000 de lei, sătenii spun că cea mai bună apă e tot cea din fântâna lui Hohoi, pe care este prinsă o plăcuţă cu un citat din Evanghelia după Ioan: “Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da eu, în veac nu-i va fi sete.“
Biserica deschisă doar la sărbători: În cele patru sate există doar un lăcaş de cult, aflat în centrul comunal. Ca să ajungi la biserica din sat trebuie mai întâi să treci prin grădina „lu’ Iorga”, care pe timp de iarnă devine o adevărată provocare din cauza terenului abrupt. Construită în anul 1780, din lemn şi cu acoperiş de tablă, biserica s-a sincronizat şi ea cu întregul sat, iar vântul şi ploile care s-au abătut asupra sa timp de două secole şi-au spus cuvântul. Cum intri în biserică, dai peste o funie groasă de care trage doar clopotarul şi peste un suport de lumânări învechit de trecerea anilor. Pe pereţii din lemn stau înşirate icoane din carton, pictate stângaci, iar deasupra lor au puse prosoape din pânză cusute manual. Într-un cui stă o icoană nouă, din sticlă şi vopsită în auriu. Peste podelele care îţi scârţâie sub picioare comitetul bisericesc a pus mochetă de culoare gri. Pe vremuri, bătrânii puteau participa la slujbă în fiecare duminică, dar acum se mai bucură de acest privilegiu doar la sărbători. În curtea bisericii zac câteva cruci din lemn, dar sătenii sunt obişnuiţi să îşi îngroape morţii în grădina casei. „Aşa-i obiceiu’ de când mă ştiu, mama zicea că morţii nu trebuie consideraţi ca şi când nu ar mai exista”, spune Gheorghe Vasiu.
Multe dintre gospodăriile tradiţionale pădureneşti se pretează, după o amenajare adecvată, să devină o pensiune turistică cu specific pădurenesc. Forma adunată a satelor din comuna Bătrâna aşezate pe înălţimi, terasele agricole din jurul acestora, trepte uriaşe ce coboară spre pajişti şi văi împădurite, formele tradiţionale de muncă, aerul, apele şi pădurile dimprejur, alimentaţia bazată pe produse ecologice, constituie o surpriză plăcută pentru orice turist român sau străin ajuns în zonă.
