Străinătate: un cuvânt greu pentru multe familii ai căror membri au fost nevoiți să plece la muncă în alte țări. Pentru un trai mai bun, pentru a se realiza, pentru a construi ceva. Mulți părinți și-au lăsat copiii în grija bunicilor sau i-au dus cu ei, departe de țara natală. Mirela Romaniuc are 20 de ani, dintre care 10 și i-a petrecut în străinătate. Locuiește în Reus, un oraș aflat la o oră distanță de Barcelona. Mirela este studentă în momentul de față la „Escola d’hoteleria i turisme Cambrils”, la specializarea Agenții de voiaj și gestiune de evenimente.
„Mi-a fost cam greu, la început nu vroiam să plec, pentru că îmi era frică de cum va fi la școală aici. Fratele meu mai mic era în clasa I, iar eu în a III când am plecat. Ne era foarte dor de părinți, stâteam la bunici și nu ne lipsea nimic. Totuși, lipsa părinților nu se putea compensa cu nimic. Aș putea să descriu prima mea zi de școală aici ca cea mai difícilă zi din viața mea. Faptul că nu știam limba m-a facut să mă simt oribil. Nu înțelegeam nimic, nu cunoșteam pe nimeni. Dar am constatat că nu eram singura, mai erau copii din alte țări, chiar și din India. În jur de șase luni mi-a luat să învăț limba spaniolă. Pot spune că am avut parte de mult ajutor din partea profesorilor, s-au ocupat mult de mine la școală. Profesorii s-au comportat foarte bine cu noi și ne-au îndrumat, erau niște oameni foarte modești și atenți. Îmi plăcea mult că toți eram tratați la fel, indiferent de naționalitate. Colegii, mai ales cei spanioli, au fost foarte prietenoși. De fiecare dată când venea un coleg sau o colegă nouă, toată lumea era curioasă să afle lucruri noi despre acea persoană. În momentul de față, în an suntem trei românce, o fată din Olanda, o fată din India și un baiat din Italia. Restul sunt spanioli. Suntem douăzeci în total.
„Cel mai mult îmi place aici felul de a trăi pe care îl au spaniolii. Clima, faptul că mereu e cald și poți merge la plajă – stau la 20 de minute de mers cu autobusul de mare. Vara e plin de turiști de peste tot. Dacă te plimbi un kilometru pe plajă, auzi cel puțin trei limbi diferite vorbite de oamenii care trec pe lângă tine. Timpul liber îmi place să îl petrec cu familia, nu știu cum aș fi rezistat în țară fără ei. Mi-am făcut mulți prieteni aici. Dacă ar fi să plec, mi-ar fi foarte dificil să las tot, au trecut deja 10 ani de când sunt aici. Îmi e dor și de România. Mergem o dată pe an să ne petrecem vacanța de vară în țară. Cu ocazia aceasta, petrec mai mult timp în natură și fac multe poze. Mă uit peste ele pe parcursul anului, când mi se face dor de casă. Cu toate acestea, sunt conștientă că viața mea ar fi fost diferită dacă rămâneam în România. Cred ca mi-a prins bine să plec și m-a ajutat mult, am o altă mentalitate, văd altfel lumea. Nu știu dacă mă voi întoarce cândva înapoi în țară definitiv… puțin probabil. Dar mereu voi ști că România e casa mea. Atunci când o să îmi meargă greu în străinătate, mă va consola gândul că am unde să mă întorc.”
În Spania trăiesc aproximativ 920.000 de români, conform Ministerului Afacerilor Externe.
