Le zice artiști și au apărut așa, din senin, mulți, toți la fel, toți șmecheri, mai mult dezbrăcați decât îmbrăcați, cu toate textele confuze și cu o zdrăngăneală pe care o numesc muzică. Și nu, nu vorbim de manele. Ei bine, când îi auzi, nu numai că îți vie să fredonezi Fotoliul din odaie al Mirabelei Dauer, dar ai fi în stare să asculți chiar o armată de pisici în călduri. Asta, desigur, dacă nu vrei să fii și tu șmecher/ă, să decizi să anunți pe toată lumea ce muzică asculți tu în mașină sau să te dai cu un deget de ruj deasupra buzei, dacă se poate cu roz turbat.
Studiile zic că muzica e arta care transmite cel mai repede și cel mai eficient un mesaj. Și o știm și noi. Definiția muzicii: Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. Concluzia? N-ai mesaj, n-ai muzică. Ai, în cel mai bun caz, o zdrăngăneală sinistră, care duce dorul mesajului. Muzica românească, și mă refer la ultimele hituri difuzate maxim la radio, pe plajă, în cluburi, cafenele sau autobuz, te face să-ți pui întrebarea: „Oare cine a avut proasta inspirație să alăture muzicii versuri?”. Apoi îți amintești ca mai există și Scorpions, poate Michael Jackson, poate Edith Piaf, poate Birdy. Că avem muzică fără mesaj nu ar fi poate o problemă atât de mare, dacă ar suna bine sau dacă ar fi pusa pe videoclipuri de calitate. Ne mai alinăm cu gândul că între ăia patru pereți în care locuim, cu excepția momentelor când vecinii ne demonstrează ce gospodari sunt pentru că se trezesc duminica la 7 să facă orice ar face, pe fundal de te miri ce așa-zisă muzică, în rest, la noi în casă nu se aude așa ceva. Că ieșim afară și acolo ne ia zdrăngăneala urechilele cu asalt, asta e altă poveste.
Connect-R a dat startul unei tendințe care s-a lungit și s-a lungit și continuă să se lungească. După ce a încasat 140.000 de euro cu piesa Vara nu dorm, a pornit o serie de mieunături românești. De exemplu, m-a trăsnit ideea să scriu articolul ăsta după ce mi-am pus întrebarea referitoare la versurile Antoniei din melodia Nu stau în Hawaii. Iată-le: „Nu stau în Hawaii/ I don’t know why/Dar nu contează dacă ești în tramvai”. Acestea sunt mândrele versuri româno-englezești care spun… ce? Că Antonia nu știe de ce nu stă în Hawaii. E și greu e să îți dai seama. Ceea ce cred eu e că nu au avut cuvinte mai bune să facă rime. Puteau foarte bine să continue strofa, să mai adauge „Pentru că alai”, „Tu nu știai”, „Dacă mă mai doreai”, că doar toate rimează cu Hawaii, nu? Dacă ai măcar un strop de respect pentru muzică, e o muncă silnică să asculți pentru o jumătate de oră hiturile românești din ultimul an.
Pentru că Ruby cântă „E tăcut, te arde ca deșert Kalahari/ Huh, ce desert, ce bărbat!/ Vino mami!” sau „Nu se bate cu pumnu’ în piept ca gorila/Tace, le face, ne place/ E un lady killa”. Nu mai zic despre melodia cu tendințe de expansiune numită absolut dubios Lasă-mă-mi place, difuzată live de pe Pro FM, ce pare scrisă de un copil de 12 ani care, după fiecare două cuvinte pe care le spune, adaugă „sex”: „Bună, domnișoară,/ Ia zi ce craci… Brrr… faci? Scuze da’ n-ai cum să nu-i remarci/Ghici unde am tot sângele?/Noroc că am blugii largi”. Aș fi înțeles poate asta dacă trăiam într-o lume fără pornografie. Dar cu fete semidezbrăcate pe stradă, pe afișe, prin biserici, chiar, cu pornografia asta enervantă care îți sare pe ecranul calulatorului, te bate pe umăr, te urmărește peste tot, nu e destul? Era nevoie să explodeze și la radio?
Există anumite situații în care oamenii se înteleg fără cuvinte. Pot să fiu din România și tu din Algeria, să ascultăm Nothing else matters și să ne zâmbim pe urmă. Nu putem face asta după ce ascultăm Nu stau în Hawaii, din păcate. Sunt șmecheri, se salută cu „Yo!”, apar la televizor, la radio și dau concerte la care merg atât de mulți români! Cică le zice artiști.
