Răzvan Pop, originar din Zalău, este un tânăr atlet născut la începutul lui ’91, pe 26 anuarie. Multiplu medaliat la campionatele naţionale de cros, pistă sau sală şi campion balcanic cu echipa României, acesta a reprezentat de două ori România la Campionatul European, în Portugalia şi în Irlanda.
De ce atletismul?
În clasa a 5-a m-am mutat la o şcoală cu program sportiv, la îndrumarea învăţătoarei mele.
Au urmat cam 6 ani în care nu am dat mare importanţă sportului. Lipseam de la orele de sport şi, pentru că-mi recupera absenţele, mergeam la stadion după-masă. Aşa am început totul.
Te-a remarcat cineva atunci, la antrenamente?
Da, după ce am început să mă antrenez la stadion am intrat în atenţia domnului profesor Teodor Bidian. El mi-a fost mentor şi îl consider îndrumătorul meu în cariera sportivă.
Cum te-ai împăcat cu şcoala atunci şi după?
După ce am început să practic serios atletismul, m-am ocupat mai puţin de şcoală. Eram în cantonamente majoritatea timpului. Şapte, opt luni din an eram în diferite locuri cu lotul.
S-a rezolvat cumva, până la urmă?
Federaţia a intervenit şi am început să merg la Liceul cu Program Sportiv din Oradea. Trebuia să recuperez materia pierdută.
Stingătorul și joaca
Cum a venit convocarea la lotul naţional?
M-am tot antrenat şi am început să am rezultate destul de bune. Astfel, am intrat în atenţia antrenorului federal, după care am fost chemat la reunirea lotului naţional, la Băile Felix.
Mi-ai putea povesti o întâmplare din cantonamente?
Ţin minte că era să mă coste excluderea din lot. Eram copil şi, împreună cu colegii mei, am vrut să ne distrăm şi noi, deoarece programul era cam strict la lot. Într-o seară, când ne plictiseam, mi-a venit mie “geniala” idee să iau un stingător de pe holul hotelului şi să îl folosesc pe colegii mei. Îi sunam şi îi chemam la mine în cameră. Cum intrau pe uşă, cum dădeam cu stingătorul pe ei. Ne-am distrat şi, până la urmă, totul a fost bine. Noroc că şi antrenorii s-au amuzat de ce am făcut.
Să vorbim despre concursuri. Ce mai ţii minte de la primele întreceri?
Primul meu concurs a fost la Sfântu-Gheorghe. Nu am impresionat atunci, am intrat abia în primii 20.
Dar prima medalie?
Aia a fost la Târgu-Jiu, la Campionatul Naţional de Cros. Am luat bronzul.
Nu i-a depășit nimeni recordul
Ai avut vreun regret că te-ai apucat de acest sport?
Da. După cum am zis ai înainte, eram mai tot timpul ocupat şi nu puteam să mă distrez cu prieteni mei sau să-i văd. Asta nu mi-a plăcut.
Presupun că nu s-a schimbat situaţia…
Da, dar până la urmă am realizat că viaţa de sportiv este cea mai frumoasă, cu bune, cu rele, şi trebuie să mă bucur de ea.
Care consideri că-s cele mai mari performanţe ale tale?
La juniori, la Bucureşti, am stabilit un record la proba de 3.000 de metri. Asta cred că e cea mai bună performanță a mea. Am reuşit 8:25 şi nici măcar astăzi nu a fost bătut. Pe lângă astea, am mai participat la trei Balcaniade şi de două ori la Campionatul European.
Cum a fost la Europene?
Au fost nişte experienţe plăcute. Prima oară am fost în Portugalia, la Albufeira. Era un peisaj de vis, făceam baie în ocean după curse. Apoi a urmat capitala Irlandei, Dublin. Şi acolo era un oraş superb şi a fost ceva frumos.
Ai vreo amintire din acele două oraşe?
Programul era cam strict la Europene. Nu puteai să faci chiar ce vrei. Totuşi, ţin minte o întâmplare amuzantă din Dublin, când au intrat, la un moment dat, nişte fete din echipa Serbiei peste mine în cameră. Ne-am distrat, dar nu am exagerat, aveam concurs, totuși (râde).
Ar fi vrut să fie boxer
Ai vreo persoană de care-ţi place sau de la care te inspiri?
Da, idolul meu, ca să zic aşa, este Mo Farah, unul dintre cei mai buni atleţi din întreaga lume.
Unde te-ai fi văzut dacă nu era atletismul?
Îmi plac fotbalul şi boxul. Şi cel din urmă cred că ar fi fost următorul sport ales de mine, probabil, dacă nu aş fi optat pentru atletism.
Box? E un sport total diferit faţă de atletism
Da… am crescut în preajma unor băieţi mai duri în cartier. Parcă mă atrag sporturile de contact.
Ai superstiţii înainte de concurs?
Nu prea sunt supestițtios. Înainte de orice cursă am, totuşi, obiceiul ca şireturile papucilor să fie băgate în pantof, în părţi diferite la fiecare picior.
O ultimă întrebare, înainte de final. Pe viitor ce planuri ai?
Îmi propun să ajung la cel mai înalt nivel în acest sport şi sper să reuşesc cândva să reprezint România la Jocurile Olimpice.
